Bannerul PPMT prin care se cere autonomia Transilvaniei şi demontat, aseară, de primarul din Floreşti, a încins spiritele în Cluj. Candidatul Sasz Peter a formulat o plângere penală la Poliţie faţă de edilul Horia Şulea. Pe de altă parte, acesta din urmă susţine în continuare că mesajul transmis este unul anticonstituţional.
Amplasarea bannerului de către Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania a stârnit reacţii contradictorii. Pe de o parte, reprezentanţii partidului susţin că mesajul este legitim, iar de cealaltă parte primarul din Floreşti spune că acesta încalcă Constituţia României. Aseară, bannerul a fost demontat, iar astăzi reprezentanţii primăriei Floreşti au descoperit că acesta a fost amplasat pe un panou neautorizat. "În urma discuţiilor cu angajaţii Biroului Urbanism, am ajuns la concluzia că acel panou, ce aparţine unei firme de publicitate, are autorizaţia expirată. Cei de la Urbanism au luat legătura cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, care au transmis la rândul lor că, în acest caz, este vorba de un aviz epirat în 2006", ne-a declarat Horia Şulea, primarul din Floreşti. Acesta a mai spus că bannerul rămâne în custodia Primăriei, până ce se va demonstra că mesajul este unul electoral.
Citeşte şi:
PPMT cere autonomia Transilvaniei pe un banner din Floreşti
Cât priveşte mesajul transmis, "Românie federală!", "Transilvanie europeană!", "AUTONOMIE!", edilul susţine că încalcă articolul 1 din Constituţia României, care spune că "România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil".
La demontarea bannerului au fost prezenţi şi reprezentanţii Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti. "Poliţa a fost sesizată ieri, la ora 18.00, de către primarul localităţii cu privire la faptul că în comuna Floreşti se găseşte un panou pe care este afişat un banner cu mesaj anticonstituţional.