Anticipindu-i parca farsa morala in care se ambalase, publicam tot aici, cu ceva vreme in urma un text mihnit, punind fata in fata cele doua Mone, una mai mica - Monica - luptindu-se temerar cu balaurii justitiei iliesciene remanente, cealalta, tradatoarea unei coalitii care daduse prima lovitura mortala aceluiasi nociv iliescianism. Si extrem de verbioasa in chiar materie de moralitate. Tradeaza si barbatii, dar parca... Ma asteptam, in acea tirzie seara prepascala, acum un an jumatate, ca doamna Mona, invitata in fotoliul de la atelier, sa-mi insele in asa hal asteptarile, incit sa notez acum, cu franchete, maniera in care pina atunci onorabila doamna a tradat o formatiune ce rasturnase - probabil pentru totdeauna - iliescianismul de partid si de stat, ma asteptam asadar atunci sa regret clipa galantei invitatii? Nu. Pentru ca, numita de civilizatul liberal Tariceanu in fruntea culturii, sarmanta doamna avea toate datele pentru a onora un scaun pe care se perindasera atitea hahalere fardate social-democrat. Pentru ca scaunul era unul chiar ei destinat. Ca sa ma mentin in nota amuzata, in seara de la atelier am intrebat-o, vag galant, de ce poarta pantaloni. Adica de ce nu-si lasa intacta alura placut feminina. Raspunzindu-mi - motivat - ca, miscindu-se atit de constant profesional printre barbati, prefera tinuta uniformizata, imi modific acum, la fel de amuzat, amagirea ca, iata, nu m-a tradat totusi... o femeie. Amuzamentul ar putea continua, daca lucrurile n-ar fi cunoscut recent o turnura dintre cele mai grave. Nu numai ca doamna din fotoliul meu tradase pur si simplu pe cel care o investise cu nobila misie culturala, trecind cu arme si bagaje intr-o lotca marinareasca de joasa fabricatie, dar, colac peste pupaza, i-acum surprinsa intr-un scandal cu profunde implicatii morale. Moralitate de care, parasind, las, fotoliul ministerial, a facut mult caz, pacalind as