Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hartuita sexual de un habotnic

Publicat in Cancan, joi 2 aprilie 2009 ·

FIXATIE. Valentin ii cere obsedant iertare Alinei, insa continua sa o caute CREDULA. Alina Radu a ajuns sa regrete ca nu a studiat mai atent cazul tanarului din Valcea inainte de a-i oferi sprijin financiar Fosta coprezentatoare a lui Mihai Morar de la emisiunea "Rai, dai' buni" a cazut in capcana unui individ care i-a cerut ajutorul pentru a se trata de o boala grava. Alina Radu a acceptat sa-l sprijine financiar, dar dupa un timp a constatat ca barbatul nu suferea de cancer, asa cum ii spusese, si a intrerupt legatura cu el, moment in care acesta a inceput sa o streseze cu mesaje pe telefon si calculator.

Pe vremea cand facea parte din echipa show-ului "Te pui cu blondele?" de la Antena 1, in primul sezon, Alina Radu, ulterior coprezentatoarea lui Mihai Morar de la "Rai, dai' buni", a primit pe adresa emisiunii o scrisoare prin care un tanar, pe nume Valentin, din judetul Valcea ii cerea ajutorul pentru a se trata de o boala foarte grava.

"Avea un telefon mobil mai scump decat al meu"

"Pe la inceputul anului trecut mi-a scris ca are cancer de sange si ca ma roaga sa il ajut. Eu sunt mai sensibila la astfel de probleme si i-am raspuns ca il voi sustine.

I-am trimis bani si medicamente. Imi cerea mereu Cali-Vita. Venea si in Bucuresti dupa ele, prilej cu care ii faceam si piata. Imi parea foarte rau de el. Insa, prin toamna, a venit o data in Capitala si m-am intalnit cu el, cred ca era a treia sau a patra oara, si atunci am descoperit ca ma mintise cu boala. Plus ca mi-a atras atentia faptul ca avea un telefon mobil destul de scump, mai scump decat al meu. Impreuna cu prietena mea Oana Sarbu (n.r. - iubita lui Razvan Cocis) ne-am vazut cu el si am mers la un restaurant. Apoi l-am dus la un centru din zona Hala Traian, la un terapeut care e specialist in medicina naturista in Uniunea Europeana, in zona Hala Traian, si la un psiholog. La

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de circa 17 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum o ora
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de circa 17 ani a murit, iar alţi şapte au fost transportaţi la spital

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 4 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Clădiri din România, SCUTITE de taxe și impozite. Parlamentul a adoptat noile modificări la Codul Fiscal, care acum merg la promulgare

Gandul acum 33 minute
Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, un proiect care propune scutirea de impozit sau taxă pentru anumite categorii de clădiri. Este vorba de clădirile clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice care nu au f

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum o ora
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 4 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 6 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 6 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Vremea

București
acum

17°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

20°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

15°/27°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/18°
mie.

12°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

12°/23°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/27°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°