Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: La finalul lunii stabilim in USL reducerea CAS sau neimpozitarea salariului minim in 2014

Publicat in HotNews, luni 7 octombrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat luni, dupa sedinta USL, ca pana la finalul acestei luni vor fi realizate diverse scenarii in privinta masurilor economice pentru anul 2014 si a impactului bugetar, urmand ca in USL sa se decida daca se va reduce CAS sau se va elimina impozitul pe salariul minim, scrie Mediafax.

Ponta a fost intrebat pentru care dintre masuri va opta in final USL, reducerea CAS ori neimpozitarea salariului minim.

Premierul a precizat ca la finalul acestei luni va veni in Romania misiunea oficiala a CE, FMI si BM, iar pana atunci vor fi realizate "diverse scenarii care tin de incasari", de majorari bugetare pe anumite sectiuni sau datorii care vor trebui achitate in 2014.

"Imediat ce avem aceste rezultate vom veni la USL si prezentam cand sunt coapte. (...) Nu pot fi amandoua (masurile aplicate - n.r.) o data, poate fi ori una, ori alta, dar intai trebuie sa ne uitam pe spatiul fiscal si pe cati bani avem", a mai spus premierul.

Ponta a precizat ca in luna octombrie va fi operata o rectificarea bugetara.

"Maine, la Camera Deputatilor, impreuna cu ministrul Eugen Teodorovici voi prezenta Camerei Deputatilor, dupa aceea daca va fi cazul si la Senat, stadiul actual al acordului de parteneriat intre Romania si UE privind mecanismul financiar multianual, bugetul 2014 - 2020", a declarat Ponta.

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat in privinta bugetului ca este o urgenta stabilirea formulei de descentralizare.

"Urgenta este pregatirea bugetului, pentru ca in functie de deciziile pe care le luam referitoare la cata, unde si cand descentralizare, de asemenea alte masuri pe care le-am discutat, o varianta reducerea CAS, trebuie sa intre in conceptul bugetului, in contructia bugetului si aceasta este de fapt prioritatea si pentru Guvern si pentru Parlament", a sustinut Antonescu.

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 12 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°