Specialişti din toate judeţele ţării vor face gratuit, la Braşov, teste la plâmâni. Tutunul este un drog şi de aceea mulţi care vor să renunţe la el nu reuşesc din prima încercare. Duminică, în Piaţa Sfatului, între 9.30 şi 15.00, braşovenii pot afla gratuit ce vârstă au plămânii lor. Practic se va folosi un aparat special care poate măsura cantitatea de monoxid de carbon din aerul expirat. Exsită posibilitatea la un fumător de 25 de ani să aibă plămânii de 50 de ani. Anul trecut, la o testare similar, un tânăr de doar 19 ani avea plămânii în vârstă de 67 de ani. Băiatul a spus atunci că fumează două pachete de ţigări pe zi. Aceeaşi campanile se va desfăşura şi la Sibiu, tot în 31 mai, între 10.00 şi 14.00 la magazinul Real.
Fumătorii îşi scurtează viaţa
Cele mai recente statistici din România arată că fumatul omoară anual peste 33.000 de persoane, 70% dintre acestea având între 35 şi 69 de ani. În plus unul din patru decese suferite în prima perioadă a vieţii de persoanele din România sunt provocate de boli asociate cu fumatul. În medie, fumătorii care mor prematur ar mai fi putut trăi 21 de ani dacă ar fi renunţat la acest viciu. Cele mai frecvente cauze de mortalitate la fumătorii din România sînt bolile cardiovasculare (50%), cancerul (40%) şi afecţiuni ale aparatului respirator (25%). Anual, în lume mor 3,5 milioane de oameni din cauza tutunului, iar estimările arată că în 2020 se vor înregistra opt milioane de decese pe an.
30% dintre români fumează
În fiecare an apar peste 8.500 de cazuri noi de cancer pulmonar, aproximativ 85% dintre acestea având drept cauză fumatul. În România fumează peste 30% din populaţia activă, lucru care situează ţara noastră în primele 10 ţări din Europa. În România există peste şase milioane de fumători. Mai grav este faptul că vârsta la care tinerii dobîndesc acest obicei a scăzut foart