Luni după-amiază, mai multe imagini de amator ajunse în România din Italia, via internet, şocau opinia publică din cele două ţări după ce camera a surprins cum câţiva ciocli se băteau şi se înjurau la propriu pe cadavrele a şase români.
Nefericitele vieţi au fost curmate după ce microbuzul în care oamenii se întorceau de la muncă fusese lovit de tren. O tragedie fără margini se aneantizase subit, grija inumană pentru ridicarea cifrei de afaceri a unor firme de pompe funebre surclasând acolo, pe înserate şi la o margine de cale ferată, orice şi oricum.
Imaginea mi s-a părut atât de puternică şi încărcătura emoţională pe care o degajă atât de penetrantă încât mi-am permis să o aduc în România şi să o proiectez, păstrând proporţiile de rigoare, într-un alt orizont.
Nu, însă, într-unul dominat de sânge şi durere, ci într-unul acaparat de calcul cinic şi impostură, o dimensiune aparte, în care un alt tip de ciocli se bat pe viaţă şi pe moarte pentru capturarea şi folosirea, în vederea scoaterii unui profit frumuşel, a unui alt tip de cadavre.
Aş aminti cu precădere de politică, de justiţie şi de societatea civilă, zone a căror degradare continuă are la bază o competiţie cu poli inversaţi.
Zone în care păpuşari cu agendă proprie caută să ocupe fiecare centimetru pătrat plantându-şi marionetele scoase pe bandă rulantă dintr-o cutie ce seamănă tot mai mult cu a Pandorei. În final, speră ei - iar scenariul e unul verosimil - totul va sfârşi prin a se ţine numai în sforile deja confecţionate şi de care cioclii României de azi trag în neştire.
Ştiu, fenomenul nu este nou. Ministerele, Parlamentul, instanţele şi, în general, instituţiile statului au devenit imediat după Revoluţie ţinte predilecte ale deştepţilor care, cu conexiuni solide în fostul regim, s-au orientat cu uşurinţă în spaţiul eliberat de mobilierul comunist.
În "Epoca de Aur
