Fostul prim-ministru Manea Mănescu a fost înmormântat, sâmbătă, în Cimitirul Bellu din Bucureşti. La funeralii au participat circa 30 de persoane – rude, foşti colegi din mediul academic şi foşti demnitari comunişti.
L-au însoţit pe ultimul drum, printre alţii, Ion Stănescu (fost preşedinte al Consiliului Securităţii şi ministru al Turismului), Florea Dumintrescu (fost ministru de Finanţe), Ion Ruşinaru (fost preşedinte al Băncii Agricole) şi Gheorghe Stroescu (vicepreşedinte al Băncii Naţionale). Nici un oficial actual nu s-a prezentat.
Cu discreţia – poate spaima ş cu care s-a ascuns de ochii presei în ultimii ani, Manea Mănescu a fost condus sâmbătă pe ultimul drum. Familia s-a îngrijit să evite întrebările şi aparatele de fotografiat. Revoluţionarele luări publice de poziţie din începuturile tranziţiei au făcut din Manea Mănescu un detestat simbol al obedienţei ceauşiste. Acum, când fostul demnitar a trecut hotarul celor văzute, şi întrebării "cine a fost Manea Mănescu" i se poate răspunde cu pertinenţă şi calm.
MĂNEŞTII, FAMILIE DE REVOLUŢIONARI
S-a născut la Brăila (9 august 1916), într-o familie de militanţi de stânga. Tatăl său, Constantin Mănescu, admirator al lui Saint-Simon şi Karl Marx, fusese meseriaş. Părăsise oraşul de la Dunăre unde i s-a născut ultimul dintre copii, stabilindu-se la Ploieşti. Adeseori, nea Costică le dezvăluia apropiaţilor visul său – "fiecare muncitor va avea căsuţa lui şi grădina lui". A avut trei băieţi, dintre care primii doi botezaţi în onoarea unor simboluri ale mişcării comuniste internaţionale. Cel mare, Lenin (alintat Lencu de-ai săi) a ajuns hoţ de buzunare. Al doilea, Racovski (zis Cocu), strungar, a făcut parte din mişcarea comunistă din România, trecând, în timpul războiului, prin lagărele Caransebeş şi Tg. Jiu. După 1948, a devenit ofiţer de