Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamo s-a calificat în finala Cupei, unde va da piept cu Steaua

Publicat in Cotidianul, vineri 13 mai 2011 ·

Dinamo a obţinut calificarea în finala Cupei României, după o victorie clară în faţa Gloriei Bistriţa, scor 5-1. În tur, "câinii roşii" s-au impus cu 2-0.

Elevii lui Ioan Andone au avut o misiune uşoară în faţa ardelenilor, care au trimis în teren mai multe rezerve, preferând să-şi menajeze o parte din titulari pentru ultimele două etape din Liga I.

"Câinii" au forţat încă din debut şi au deschis scorul la numai zece minute de la start, Vlad Munteanu înscriind din faţa porţii după ce Botoşer a respins şutul lui Ionel Dănciulescu.

Gazdele au continuat ofensiva şi au punctat pentru 2-0 în minutul 27, când veteranul Dănciulescu a transformat o lovitură de la 11 metri obţinută de albanezul Bakaj.

În ultimul minut al primei reprize, Pădurariu l-a învins cu un şut surprinzător pe Bălgrădean, la o fază care nu anunţa nimic, iar Gloria reuşea să reducă din handicap.

Ţucudean, dinamovistul care a ratat cel mai mult în prima repriză, a refăcut diferenţa de două goluri la zece minute de la reluare, cu un şut din faţa porţii la capătul unei faze excelente a lui Bakaj.

După numai şase minute, Dănciulescu a scuturat plasa porţii lui Botoşer cu o execuţie superbă din foarfecă, iar scorul a devenit 4-1 spre mulţumirea fanilor prezenţi pe arena din Ştefan cel Mare.

Scorul final al partidei, 5-1, a fost stabilit de Ţucudean, care a reuşit dubla în ultimul minut de joc.

În finala din 25 mai, Dinamo va juca împotriva Stelei, care a eliminat FC Braşov. Finala între cele două mari rivale este prima după 21 de ani.

Dinamo a obţinut calificarea în finala Cupei României, după o victorie clară în faţa Gloriei Bistriţa, scor 5-1. În tur, "câinii roşii" s-au impus cu 2-0.

Elevii lui Ioan Andone au avut o misiune uşoară în faţa ardelenilor, care au trimis în teren mai multe rezerve, preferând să-şi menajeze o parte din titulari pentru ultime

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

Adevarul acum 42 minute
Prima săptămână de campanie electorală se încheie cu un mesaj surpriză din partea celui mai titrat tenismen român, Ilie Năstase. Într-un mesaj video, „Nasty” a anunțat public pe cine susține în cursa pentru Primăria Capitalei și cu cine va vota la a

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Viaţa premierului slovac, Robert Fico, nu mai este în pericol

Wall-Street.ro acum o ora
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul la viaţa sa, a declarat presei vicepremierul Robert Kalinak. "Nu mai există pericol imediat pentru viaţa sa, dar starea sa rămâne gravă şi necesită îngrijiri i

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum 2 ore
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Afaceri cu crematorii și case funerare. Cum profită investitorii de îmbătrânirea populației în Europa

Ziare.com acum 44 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg. Un exemplu este firma franceză Funecap Idf SAS, c

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum 2 ore
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Investiții record în spitalele din Moldova

Adevarul acum 54 minute
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce PSD a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare din zo

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum o ora
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Florin Piersic a transmis primul mesaj pentru români, după operațiile suferite. Marea dorință a maestrului

Ziare.com acum o ora
Florin Piersic a transmis primul mesaj românilor, de pe patul de spital, în urma operațiilor suferite la inimă și la genunchi. Actorul se gândește doar la cum poate reveni mai rapid pe scenă. „Sunt la recuperare, undeva departe, sunt foarte bine tra

Vremea

București
acum

21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/22°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/26°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°