Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proteste la Munchen la deschiderea unui proces neonazist: Principala acuzată, inculpată pentru zece crime

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 6 mai 2013 ·

Aproximativ 100 de manifestanţi antirasism s-au reunit luni dimineaţă în faţa tribunalului din Munchen (sud), unde urmează să înceapă unul dintre cele mai importante procese neonaziste de după război din Germania.

La apelul mai multor organizaţii de combatere a xenofobiei şi rasismului, aceşti manifestanţi au arborat bannere "împotriva teroarei naziste şi a rasismului în viaţa cotidiană" şi au cerut statului german să lupte mai eficient împotriva infracţiunilor comise de simpatizanţi sau militanţi ai extremei drepte.

Procesul a cinci neonazişti urmează să se deschidă la ora 10.00 (11.00 ora României), în acest tribunal din centrul Munchenului (sud), plasat sub o securitate strictă. Principala acuzată, Beate Zschäpe, în vârstă de 38 de ani, este inculpată pentru presupusa sa participare între 2000 şi 2007 la zece crime, dintre care nouă cu caracter rasist.

Încarcerată după ce s-a predat poliţiei la 8 noiembrie 2011, Beate Zschäpe a ajuns la tribunal la scurt timp după ora 08.30 de la închisoarea Sadelheim, una dintre cele mai mari din Germania.

Cei trei avocaţi ai ei au intrat, de asemenea, în tribunal şi nu au făcut nicio declaraţie înainte de trecerea de controalele de securitate.

În faţa intrării tribunalului, unde se aflau numeroase camere de televiziune şi curioşi, au fost mobilizaţi zeci de curioşi, existând temeri privind sosirea unor militanţi de extremă dreaptă.

Numeroşi jurnalişti turci se află, de asemenea, la tribunal, în timp ce opt victime sunt cetăţeni turci sau de origine turcă.

Cu 20 de ore înaintea procesului, prezentat drept cel mai important de la cel al bandei Baader, în 1977, la intrarea în clădire s-a format o coadă pentru obţinerea unui loc în sala de tribunal.

"Nu vreau să las posibilitatea neonaziştilor să intre", a explicat primul venit, Helmut Sie

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 5 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 5 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 4 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 2 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 8 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 8 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 6 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 6 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Vremea

București
acum

12°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°