Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aproape 1.350 de noi beneficiari pentru produsele alimentare trimise de UE

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 10 ianuarie 2013 ·

Produsele alimentare trimise de către Uniunea Europeană pentru sucevenii care fac parte din anumite categorii devaforizate vor putea fi ridicate, începând de luna aceasta, de aproape încă 1.350 de persoane. Listele cu noii beneficiari au fost întocmite în perioada iulie – noiembrie 2012, cei mai mulţi fiind şomeri indemnizaţi – 616 persoane, şomeri neindemnizaţi – 493 de persoane, pensionari cu venituri de până la 400 de lei – 54 de persoane, beneficiari de ajutor social – 41 de persoane şi persoane cu handicap – 129 de persoane.

„Produsele alimentare pot fi ridicate în fiecare zi, de luni până vineri, de la sediul de primărie din Burdujeni. Din toate produsele, adică mălai, orez, paste făinoase, biscuiţi, fasole, mazăre, roşii în bulion, zahăr şi ulei, două produse sunt deficitare – faina albă şi uleiul”, a anunţat primarul Sucevei, Ion Lungu.

La făina albă, din cantitatea totală de 70 de tone s-au adus numai 44 de tone, iar la ulei, din 35 de tone nu s-a adus nimic.

„Când vor sosi aceste produse, vor beneficia de acestea şi cei care nu le-au ridicat când s-au prezentat prima dată”, a precizat Lungu. Edilul sucevean a adăugat că la noi se înregistrează un fenomen paradoxal – cei care nu se încadrează pe liste vin să ceară să li se dea şi lor produse, iar cei care îndeplinesc condiţiile nu se prezintă să le ridice.

Conform listelor iniţiale, în municipiul Suceava erau 5.117 beneficiari ai ajutoarelor alimentare trimise de UE.

Produsele alimentare trimise de către Uniunea Europeană pentru sucevenii care fac parte din anumite categorii devaforizate vor putea fi ridicate, începând de luna aceasta, de aproape încă 1.350 de persoane. Listele cu noii beneficiari au fost întocmite în perioada iulie – noiembrie 2012, cei mai mulţi fiind şomeri indemnizaţi – 616 persoane, şomeri neindemnizaţi – 493 de persoane, pensionari cu venituri de până la 4

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°