Un organism obosit şi secătuit de energie are nevoie de o perioadă de relaxare pentru a funcţiona în continuare la parametrii optimi. Un astfel de răgaz îi poţi oferi corpului tău dacă faci o cură de detoxifiere cu fructe şi cu legume proaspete, dar şi cu plante. Prin eliminarea toxinelor, ajuţi sistemul imunitar să-şi păstreze „muniţia" pentru perioada următoare, când va fi „atacat" de o varietate de agenţi patogeni, printre care, în mod cert, virusul banalei răceli şi cel gripal.
Citeşte şi:
Cum întâmpini sezonul rece
5 alimente care te vitaminizează
Asimilezi mai bine vitaminele şi mineralele
Şi pentru sistemul digestiv este favorabilă o pauză de la alimentele industriale, pline de chimicale toxice, pe care le consumăm în mod obişnuit, fiindcă dieta iernii va fi bogată în grăsimi, care suprasolicită mai ales ficatul.
Nu în ultimul rând, detoxifierea înaintea sezonului rece face ca „filtrele" organismului, adică ficatul, rinichii, intestinele, să nu mai fie ocupate cu eliminarea toxinelor şi să concentreze pe asimilarea substanţelor nutritive din hrana de toamnă.
Cura de toamnă începe odată cu scăderea temperaturilor
Cele mai importante cure de detoxifiere se fac de două ori pe an, adică primăvara şi toamna. Cea de trecere la sezonul rece trebuie începută, în mod normal, în luna septembrie. Însă în condiţiile unei toamne călduroase, cum este cea de anul acesta, începerea curei poate fi amânată până când temperaturile scad considerabil şi corpul este, într-adevăr, pus în dificultate.
Monodieta, o soluţie
Specialiştii spun că există mai multe moduri de a-ţi detoxifia organismul. Unul dintre ele este monodieta. Mai exact, timp de trei zile pe săptămână, mănânci, la fiecare masă, un singur aliment natural şi bogat în substanţe nutritive. Cea mai indicată în acest sens este cura cu struguri. Aceste fructe sunt un