Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Criza i-a făcut pe români mai economi

Publicat in Jurnalul, vineri 25 iunie 2010 ·

Criza economică i-a făcut pe români mai puţin cheltuitori. Aşa se explică creşterea depozitelor din bănci în luna mai cu 0,7% faţă de aprilie, până la nivelul de 168,45 miliarde de lei. Faţă de mai 2009, avansul a fost de 8,4%, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). Această sumă se referă atât la depozitele populaţiei, cât şi la cele ale firmelor, atât în lei, cât şi în valută.

Cetăţenii români şi firmele au preferat să economisească în valută, cu precădere în euro. Astfel, depozitele în valută ale populaţiei şi ale persoanelor juridice exprimate în lei au urcat cu 2,2% în mai faţă de aprilie, la 62,22 miliarde de lei. Exprimate în euro, depozitele în valută au crescut cu 0,9%, la 14,88 miliarde de euro. Raportat la luna mai a anului precedent, plasamentele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 10,7%. Cel mai mult au crescut depozitele populaţiei în euro, care au avansat cu 17,7%, ajungând la 38,41 miliarde de lei, circa 9,2 miliarde de euro. Comparativ cu luna aprilie 2010, depozitele în valută ale populaţiei au urcat cu 2%, iar cele ale persoanelor juridice cu 2,5%.

Plasamentele în lei ale populaţiei şi firmelor au scăzut cu 0,1% în mai faţă de aprilie, la 106,23 miliarde de lei, dar au crescut cu 7,1% faţă de aceeaşi lună din anul anterior. Însă depozitele în lei ale populaţiei au scăzut în mai, faţă de aprilie, cu 0,6%, până la 62,80 miliarde de lei. Totuşi, comparativ cu luna mai a anului trecut, depozitele în lei au urcat cu 6,7%. În acelaşi timp, depozitele în lei ale persoanelor juridice s-au majorat cu 0,6%, până la 43,42 miliarde de lei. La 31 mai 2010, depozitele în lei ale persoanelor juridice erau mai mari cu 7,8% faţă de perioada similară a anului trecut.

Pe de altă parte, a crescut şi valoarea împrumuturilor acordate de bănci populaţiei şi firmelor (credite negarantate de stat), deci a c

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum o ora
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 4 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum 44 minute
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 5 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

20 de persoane din avionul Singapore Airlines care marţi a trecut prin turbulenţe severe se află la terapie intensivă. Numărul total al victimelor este de peste 100

News.ro acum o ora
Douăzeci de persoane care se aflau la bordul avionului companiei Singapore Airlines care a trecut prin turbulenţe puternice înainte de a face, marţi, o aterizare de urgenţă la Bangkok, se aflau la terapie intensivă în spitale din capitala thailandez

USR - Timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci le obţineau gratis şi peste rând, în timpul administraţiei Robu / Timişoara nu poate fi lăsată pe mâna clanurilor

News.ro acum 2 ore
USR, afirmă, în urma declaraţiilor făcute într-o conferinţă de presă, de fosta directoare a Spitalului Municipal din administraţia PNL, că timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci - care au ocupat abuziv mai multe cl

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 6 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

VIDEO Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk

HotNews acum o ora
Un incendiu de proporții a cuprins miercuri clădirea de birouri a gigantului farmaceutic danez Novo Nordisk, în apropiere de Copenhaga, au anunţat pompierii din capitala daneză, transmite AFP. Incendiu masiv la sediul gigantului farmaceutic danez No

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

24°
mie.

15°/24°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°