Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Balint, un bărbat împlinit

Publicat in Adevarul, duminică 18 noiembrie 2007 ·

La 44 de ani, Gabi Balint trăieşte viaţa la intensitate maximă. Este un fan declarat al motoarelor, îşi dedică timpul liber fetiţei, dar rămâne aproape şi de fotbal. Poate este greu

La 44 de ani, Gabi Balint trăieşte viaţa la intensitate maximă. Este un fan declarat al motoarelor, îşi dedică timpul liber fetiţei, dar rămâne aproape şi de fotbal.

Poate este greu de conceput pentru un fan al fotbalului, cum un fost jucător ca Gabi Balint, câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua (1986), nu mai este pasionat peste măsură de sportul-rege. Pentru cel pe care-l mai cheamă şi Pele nu este însă nimic neobişnuit.

La 44 de ani, fotbalistul care egala Argentina în meciul de poveste de la Campionatul Mondial din Italia (1990) şi-a descoperit alte priorităţi. Este foarte mulţumit de viaţa pe care o duce şi visează să-şi pună în aplicare şi alte proiecte îndrăzneţe.

Întotdeauna, Gabi Balint a fost un tip nonconformist. Nu s-a sfiit să recunoască, pe când evolua la Burgos (Spania), că-i place muzica, ba chiar a scos şi un CD. De câţiva ani, ex-atacantul şi-a descoperit o nouă pasiune, motociclismul.

"Eu nu am avut niciodată pasiuni pentru maşini. Nu m-a interesat niciodată viteza, ci doar confortul. Cu motorul, nebunia a început de acum patru-cinci ani, când un prieten de-al meu şi-a luat un motor de viteză. Atunci m-am gândit şi eu la aşa ceva, dar mi-am dorit un chopper", ne-a spus Balint.

"Adică unul cu coarne, nu de viteză pe care stai aplecat. Cunoscătorii ştiu că atunci când te referi la un chopper gândul te duce la Harley Davidson, pentru că ei au promovat primii imaginea asta. Bine, eu la început am avut o Yamaha, dar acum am reuşit să-mi iau şi un Harley, pe care am dat în jur de 23.000 de euro".

Când vorbeşte de noul său hobby, Gabi este foarte fericit. "Este senzaţional să mergi cu motorul. Nu trebuie asimilată ac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 2 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 2 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 3 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 3 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum o ora
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Maia Sandu: Dacă Rusia va ataca, Moldova se va apăra singură

Mediafax acum 47 minute
Declaraţia a fost făcută în cadrul unui interviu acordat bloggerului rus Iuriy Dud, preluat de publicaţia European Pravda. ,,Vom face totul pentru a preveni acest lucru (un posibil atac al Rusiei asupra Republicii Moldova – n.r.), inclusiv planul no

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Vremea

București
acum

24°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°