Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi neamţul e sultan!

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 8 mai 2011 ·

Campionul mondial nu le dă nici o şansă adversarilor şi va pleca pentru a patra oară consecutiv din pole-position în acest sezon de Formula 1

Sebastian Vettel continuă să şocheze pe toată lumea! Nimeni nu reuşeşte să facă o magie şi să-l întreacă pe german. Pilotul celor de la Red Bull nu se lasă şi şi-a asigurat pentru a patra oară consecutiv pole-positionul în acest sezon al Marelui Circ. Aşa a făcut şi-n Australia, Malaiezia şi China, primele două curse trecînduşi-le în palmares, a treia fiind adjudecată de Hamilton.

Cu o strategie specială şi mai puţin obişnuită în ultima parte a calificărilor de ieri, Vettel şi Webber au preferat să rămînă în garaj după prima ieşire pe circuit pentru a salva un set de pneuri. "Am avut emoţii, dar ne-a ieşit pariul", au spus cei doi la final. Chiar şi aşa, ei n-au avut rival. Cu un timp excelent, 1:25.049, Sebastian a fost mai rapid decît coechipierul său, Webber (1:25.454), iar cei de la Red Bull mai trag încă un semnal de alarmă rivalilor: "Nimeni nu ne poate detrona!".

Mercedes a confirmat că progresele chiar dau roade, iar Rosberg a urcat pe trei, dar, din păcate pentru colegul acestuia, Schumacher va pleca doar de pe poziţia a opta a grilei de start, după o prestaţie modestă. Pe poziţia a patra a venit Hamilton, iar Alonso aflat la volanul monopostului Ferarri nu a reuşit nici el prea multe, mulţumindu-se doar cu poziţia a cincea, urmat de Button (McLaren). Au existat şi probleme. Kobayashi (Sauber) nu a efectuat nici un tur în Q1, prima sesiune de calificări din cauza unor defecţiuni tehnice. Pilotul nu are dreptul de a lua startul în cursă, dar comisarii s-ar putea să-i dea acceptul.

"Îmi place în mod special acest circuit pentru că aici am avut primul test de Formula 1.Un circuit dificil pentru pneuri"

Sebastian Vettel, pilot Red Bull

"Vettel a f

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 12 minute
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 43 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum 17 minute
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 42 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Formula 1: Surpriză mare la Miami - Lando Norris a obținut prima sa victorie

HotNews acum 12 minute
​Lando Norris a prima sa victorie în „Marele Circ”, pilotul britanic al echipei McLaren impunându-se în Marele Premiu de la Miami, a șasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Lando NorrisFoto: James Gasperotti / AP / Profimedia Lando Norris,

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Bernard Hill. Actorul din Titanic și Stăpânul Inelelor avea 79 de ani VIDEO

Adevarul acum 13 ore
Actorul Bernard Hill, cunoscut în special pentru rolurile din Titanic și Stăpânul Inelelor a murit la vârsta de 79 de ani. El a jucat în rolul Căpitanului Edward Smith, în filmul câștigător al Oscarului din 1997 și pe Regele Théoden, din Stăpânul In

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 12 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

13°
lun.

11°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°