Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: "I-aş cere lui Kovesi să-i prelungească mandatul lui Morar şase luni". UPDATE

Publicat in Gandul, luni 14 noiembrie 2011 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la TVR, că doreşte să îi ceară procurorului general Codruţa Kovesi prelungirea cu şase luni, până la raportul CE din vară, a mandatului procurorului-şef al DNA, Daniel Morar, care expiră peste două luni.

Şeful statului a menţionat, răspunzând unei întrebări, că cel de-al doilea mandat, ultimul, al lui Daniel Morar, expiră peste două luni, iar acesta nu va mai putea conduce DNA.

Întrebat dacă îi va da lui Morar un nou mandat la şefia DNA, Băsescu a răspuns: "Nu avem cum. Conform legii, şeful DNA, ca şi procurorul general, nu pot avea decât două mandate de câte trei ani. Daniel Morar a avut un mandat, i l-am dat şi pe al doilea în 2009. În februarie 2012 îşi încheie mandatul".

Întrebat dacă acesta ar putea fi numit procuror general, Băsescu a spus: "Nu numim la televizor procurorii generali".

"Dacă discutăm tehnic, opţiunea mea e să cer procurorului general să-i dea o prelungire până în iunie, un interimat. Poate să-i dea, pentru că aş vrea să rămână în funcţie până la raportul MCV din vară, el fiind unul din principalii piloni ai raportului MCV din 2012. Cred că se va putea face acest lucru, din punct de vedere legal. După ce-şi termină mandatul însă, vom vedea", a adăugat Băsescu.

Întrebat dacă se teme de o reacţie a partidelor, Băsescu a răspuns, râzând: "Dacă m-aş speria de revoltele partidelor, aş sta ascuns la Cotroceni şi nu aş face decât să veghez".

"Mai am un considerent, nu numai raportul din vară. Principiul pe care aş vrea să-l instalez, să-l instaurez, ar fi legat de echipă. Aş vrea să expire şi mandatele adjuncţilor, astfel încât noul procuror şef de la DNA să poată să propună prin CSM, prin MJ şi să ajungă la mine desemnarea unei echipe, nu a unui singur om. Procuror şef plus adjuncţii, asta ar fi ideea - obiectiv pe care-l urmăresc şi la Parchetul General", a spus Băsescu.

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 59 minute
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum 42 minute
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 9 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 17 minute
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°