Universul e complet fals încă din start: ziaristul Mirea bate frenetic la maşina de scris, cu cafeaua şi ţigara alături, cu pălăria pe cap, aidoma gazetarului american din filmele hollywoodiene. Imaginea sugerează că ziaristul nostru e înconjurat de o lume cu probleme, dar liberă, o lume în care presa e o putere în stat, nu sluga Partidului şi organelor, cum era în România anilor '80. Tovarăşul Mirea este fireşte deştept, cult, onest, vrea să publice un articol despre inşi care fac raportări false în agricultură, ca să poată declara că s-a încheiat recoltarea, şi bagă hrana poporului sub brazdă. Spectatorul acelor ani va fi trebuit să înţeleagă din asta că recoltele socialiste sunt "abudente" şi că doar nişte responsabili şmecheri cu munca la ţară sunt de vină că ele nu ajung pe masa oamenilor muncii. Mai mult: că înşişi ţăranii "leneşi" vin să cumpere pâine cu sacul de la oraş, fenomen des întâlnit în anii '80. Drept care, munca cu "sclavi", adică elevi, profesori, soldaţi, funcţionari la strângerea recoltei, era cât se poate de justificată.
Redactorul-şef, un "încuiat" fricos, nu aprobă publicarea articolului curajosului Mirea şi îl expediază, în schimb, să ancheteze un ciuruc: în cartierul x nu se găseşte apă minerală Hebe. Bineînţeles că de aici Mirea va trage de firul unei mari afaceri ilegale: vinurile lui nea Bachus. Personajul Bachus e construit plecând de la cazul real al falsificatorului de vinuri Ştefănescu, arestat şi executat de autorităţile comuniste. Bineînţeles că pedeapsa cu moartea nici nu e pomenită în film: Titus Popovici împinge personajul Bachus într-un comic grotesc, bazat pe interpretarea excepţională a lui Ştefan Mihăilescu-Brăila.
Ideea scenariului nu e câtuşi de puţin nouă pentru cinematografia socialistă, ea poate fi regăsită începând cu nepmanul anilor '20 din URSS, îmbogăţitul pe căi necinstite al NEP, perioada Noi P
