Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CAZ ŞOCANT. Un copil de 2 ani în comă, după ce a fost bătut în familie

Publicat in Romania Libera, luni 17 iunie 2013 ·

Doi copii în vârstă de 2 şi 6 ani, care provin din familii diferite, sunt internaţi în stare gravă la Spitalul de Pediatrie Braşov, după ce au fost bătuţi, medicii spunând că băieţelul de doi ani este în comă profundă, iar celălalt are tăieturi pe tot corpul, după ce a fost aruncat printr-un geam, informează Mediafax.

Băieţelul de doi ani este din localitatea Dumbrăviţa şi a fost adus la Spitalul de Pediatrie din Braşov în noaptea de sâmbătă spre duminică, fără cunoştinţă, fiind resuscitat timp de 40 de minute de către medici.

Potrivit medicilor, copilul, care a suferit un traumatism cranio-cerebral puternic şi are corpul plin de echimoze, este internat la secţia de terapie intensivă, fiind în comă şi respirând cu ajutorul aparatelor.

"Copilul a fost găsit în casă aproape mort. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat, dar este plin de vânătăi. Unchiul lui spune că a căzut de pe o masă şi s-a lovit. Dar, sincer să fiu, nu prea cred asta. Am văzut multe cazuri de lovituri", a declarat, luni, corespondentuluim MEDIAFAX, Mihai Liviu Ruja, medic primar chirurgie-ortopedie pediatrică la Spitalul Clinic de Copii Braşov.

Băieţelul în vârstă de doi ani locuieşte în casa unui unchi, părinţii acestuia fiind plecaţi la muncă în străinătate.

Medicii şi asistentele s-au declarat şocaţi că unchiul copilului nu ştia nici numele de familie al băiatului.

"Am înţeles că părinţii lui sunt plecaţi din ţară şi îl creştea un unchi. I-au spus poliţiştii cum se numeşte copilul şi el a scris numele pe o bucată de hârtie, ca să nu-l uite", a spus asistenta medicală care îl are în grijă pe băieţel.

Într-un salon alăturat, tot la secţia de terapie intensivă, se află un alt băieţel, Robert Gabriel, în vârstă de 6 ani, din Săcele.

Copilul, care are un traumatism cranio-cerebral şi tăieturi pe tot corpul, a ajuns la spital în noaptea de vineri spre sâmbătă, medi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 41 minute
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Avertizare ANM: Cod galben de ploi şi vânt în mai multe judeţe

Mediafax acum 25 minute
Avertizarea este valabilă duminică, între orele 12.00 şi 23.00. „Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină în Oltenia, ves

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 22 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum 34 minute
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Prezenţa unui urs, semnalată în Piteşti

News.ro acum 2 ore
Prezenţa unui urs a fost semnalată duminică noaptea, în Piteşti, fiind emis mesaj RO-Alert. Animalul a fost căutat de poliîişti, jandarmi şi de echipaje ISU, inclusiv cu camere de termoviziune, dar nu a fost găsit încă. Mesajul RO-Alert a fost tran

Prognoză specială în Capitală: Vremea se răceşte, iar cerul va avea înnorări şi vor fi averse

Mediafax acum 25 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţă, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până luni dimineaţă. Vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse şi posibil descărcări electrice.

Pe 12 Mai este celebrată Ziua tatălui

Ziua Constanta acum 2 ore
La 12 mai 2024 este sărbătorită Ziua tatălui în România. Această zi este marcată, conform prevederilor legii în vigoare (Legea nr. 319/2009), în cea de-a doua duminică a lunii mai. Propunerea legislativă - Legea nr. 319/2009 - pentru instituirea Zil

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 2 ore
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

Extragere Loto 6/49 din 12 mai 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,9 milioane de euro

HotNews acum 2 ore
Duminică, 12 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 9 mai, Loteria Română a acordat 13.347 de câștiguri în valoare totală de peste 729.000 de lei. Bilet loto - 6

Calendar ortodox, 12 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului. Marele şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

14°
dum.

9°/15°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

17°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°