Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ceartă pentru 2022! Mondialul din Qatar le dă mari bătăi de cap celor de la FIFA

Publicat in Pro Sport, marți 13 august 2013 ·

Deşi mai sunt nouă ani până la Cupa Mondială din Qatar, competiţia le dă mari bătăi de cap celor de la FIFA

Blatter pare decis să propună organizarea CM 2022 pe timp de iarnă!

Când Qatarul a primit dreptul de a organiza Cupa Mondială din 2022, şefii Federaţiilor şi ai celor mai puternice campionate din Europa au părut surprinşi. Nimeni nu ştia când va avea loc exact competiţia, având în vedere că temperaturile ajung chiar şi la 45 de grade în anotimpul cald. Iar în cazul în care Cupa Mondială ar fi organizată iarna, calendarul competiţional ar fi dat peste cap.

Însă Sepp Blatter, preşe­dintele FIFA, e decis să mute pentru prima oară în istorie o Cupă Mondială pe timp de iarnă, lucru pe care îl va propune în Comitetul Executiv al FIFA, din octombrie. Totuşi, Blatter ar putea avea probleme! Şefii campionatelor din Anglia, Franţa, Germania, Italia şi Spania au semnat in-corpore o scrisoare de protest pe care au trimis-o FIFA, spunând că propunerea nu este fezabilă, iar întrecerile ar putea fi blocate.

150 milioane de euro este bugetul prognozat pentru ediţia 2022 a Cupei Mondiale, conform unui raport realizat de firma „Deloitte“

Deşi mai sunt nouă ani până la Cupa Mondială din Qatar, competiţia le dă mari bătăi de cap celor de la FIFA

Blatter pare decis să propună organizarea CM 2022 pe timp de iarnă!

Când Qatarul a primit dreptul de a organiza Cupa Mondială din 2022, şefii Federaţiilor şi ai celor mai puternice campionate din Europa au părut surprinşi. Nimeni nu ştia când va avea loc exact competiţia, având în vedere că temperaturile ajung chiar şi la 45 de grade în anotimpul cald. Iar în cazul în care Cupa Mondială ar fi organizată iarna, calendarul competiţional ar fi dat peste cap.

Însă Sepp Blatter, preşe­dintele FIFA, e decis să mute pentru prima oară în istor

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 49 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 34 minute
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum 2 ore
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 2 ore
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Cum va fi vremea de Paște. Meteorologii anunță temperaturi peste cele normale în ultimele două săptămâni din luna mai

Ziare.com acum o ora
Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, ulterior temperaturile se vor apropia de cele normale, iar în ultimele două săptămâni din luna mai se vor înregistra

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°