Se poate spune că "Amiralul" l-a descoperit şi l-a format pe Florin Popescu, din 1992, când l-a adus la clubul Dinamo, sportivul înregistrând progrese uimitoare. Născut în localitatea Iancu Jianu din judeţul Olt în urmă cu 37 de ani, Florin Popescu a început să practice canoea la vârsta de 14 ani, la Marina Orşova, sub îndrumarea lui Beniamin Zabet. Muncitor, ambiţios şi dispus să sacrifice totul pentru titlul de campion pe principiul „ori la bal, ori la spital", a reuşit să cucerească cel mai preţios trofeu din cariera unui sportiv, medalia olimpică de aur la JO din 2000, de la Sydney. După ce a abandonat cariera competiţională, în toamna lui 2005 a preluat lotul naţional de tineret din postura de antrenor principal, iar din 2008 activează ca secund la lotul olimpic al României.
Eşti unul dintre sportivii de top care a ajuns foarte repede în fruntea colectivelor tehnice ale loturilor naţionale. Cum ai perceput trecerea de la pagaie în barca de antrenor?
În primul rând, este mult mai greu, pentru că te simţi şi trebuie să fii mult mai responsabil. Punctele comune sunt însă munca şi seriozitatea fără de care nu poţi să fii acolo sus. Trebuie să recunosc însă că mai am multe de învăţat ca tehnician. Altfel, viaţa mea nu s-a schimbat cu aproape nimic. Petrec tot atâta vreme în cantonamente, stau tot atâtea ore la antrenamente ca atunci când eram sportiv, numai că acum întreaga mea atenţie este concentrată pe ceea ce fac băieţii. În schimb, tot o lună de zile pe an îmi petrec acasă alături de familie.
Soţia nu şi-ar fi dorit ca după ce-ţi închei cariera sportivă să stai mai mult acasă?
Soţia mea este extrem de înţelegătoare şi după 13 ani de căsătorie deja s-a obişnuit cu stilul meu de viaţă. Mai vin din când în când acasă în câte un weekend când le dau liber băieţilor, dar cam la atât se rezumă toate escapadele mele alături de familie în