Un bărbat în vârstă de 22 de ani a fost arestat, miercuri dimineaţa, în La Verrière în Yvelines, la vest de Paris, în ancheta privind agresiunea comisă asupra unui militar, sâmbătă, în La Défense, a anunţat Ministerul francez de Interne, citat de AFP.
Potrivit primelor elemente ale anchetei, acest bărbat în vârstă de 22 de ani este susţinătorul unui "islam tradiţionalist, chiar radical, de trei sau patru ani", au declarat surse apropiate anchetei.
Totuşi, el nu este cunoscut ca un "adept al jihadului", au adăugat sursele citate, îndemnând la prudenţă, ancheta fiind abia la început. "Ancheta va trebui să stabilească în ce moment a basculat el către un proiect jihadist", a adăugat una dintre aceste surse.
El era cunoscut până în prezent de poliţie pentru fapte de delincvenţă mică şi medie, în special furturi, a declarat o sursă din cadrul poliţiei.
Agresiunea din cartierul La Défense a unui militar, care participa la o mobilizare antiteroristă în cadrul planului Vigipirate, a fost filmată de camerele de supraveghere, iar poliţia dispune de imagini clare.
Aceasta dispune, de asemenea, de o geantă abandonată de agresor, în care se aflau un cuţit şi o sticlă de băutură, ce au permis identificarea bărbatului, graţie urmelor de ADN, a precizat o sursă din cadrul poliţiei.
În urma acestor informaţii, poliţia judiciară pariziană a mobilizat un dispozitiv de supraveghere important, în special în jurul oraşului Trappes, în departamentul Yvelines, pentru a preveni orice recidivă.
"Presupusul autor al agresiunii împotriva unui militar, sâmbătă seara, în La Défense a fost arestat în această dimineaţă în La Verrière în Yvelines", potrivit unui comunicat al lui Manuel Valls, care le mulţumeşte poliţiştilor din brigada criminalistică. Ancheta desfăşurată sub autoritatea Parchetului antiterorism va trebui să stabilească care au fost parcursul,