Oriunde ajungi prin lume, dacă te afli prima oară, sau, pur şi simplu, te „abandonezi“ în ipostaza de turist inocent, te aşteaptă programe şi tururi „special concepute pentru tine“. La hotelul la care tragi se află expuse, la recepţie, o grămadă de pliante frumos colorate cu asemenea oferte: oraşul străbătut pe uscat, cu autobuzul sau trăsura; pe apă, cu vaporaşul sau şalupa; tur eventual urmat de o cină „romantică“ sau „specifică“; tur muzical, cultural, comercial, horror… Nimic nelalocul lui în aceste oferte fireşti: prima lor funcţie, şi cea mai ingenuă este să te ajute să cunoşti. Un spaţiu nou, pe care e mai greu să-l iei în stăpînire de unul singur, fără un intermediar iniţiat. Desigur, te poţi mărgini la ghidurile tipărite: citeşti din ele, le urmezi traseele.
Dar, uneori, pare prea banal. Interacţiunea omenească, normală, de altfel, nu e prevăzută în acest fel, minimal, de apropriere a spaţiului. De aceea, mulţi turişti aleg varianta consacrată, cu un actor vizibil: omul-ghid.
Ghidul şi grupul îţi oferă şi o formă de socializare: între cele 10- 15 persoane cu care vizitezi, s-ar putea să-ţi găseşti un prieten. De asemenea, dacă ai nelămuriri secundare, ai pe cine să întrebi. Şi, last but not least, poţi bifa mai confortabil în carneţelul tău (imaginar sau nu) că ai văzut şi oraşul X: tot oraşul, pe care, probabil, ca să-l vizitezi serios, zonă cu zonă, ţi-ar fi trebuit cel puţin cinci-şase zile. Or, cum tu nu stai decît trei.
La Viena, de lîngă Hofburg sau din Stephansplatz, poţi închiria o trăsură. Care îţi face, cu puţin sub ori peste 50 de euro, turul mic sau mare al oraşului. E adevărat că îţi arată „obiectivele“ pe care deja le ştii pe dinafară din ghid, şi din plimbările solitare: Stephansdom; Graben, cu Coloana Ciumei şi Peterskirche; Piaţa Am Hof, Biserica Scoţiană, Café Central, Michaelkirche, Opera, Primăria, MuseumsQuartier…
