Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce nu poate statul să vă ceară acum taxă de autostradă - EXCLUSIV

Publicat in Gandul, luni 25 octombrie 2010 ·

Întreţinerea celor două autostrăzi din România, Bucureşti-Piteşti şi Bucureşti-Cernavodă, a fost deja atribuită unor consorţii iar contractele expiră în 2012. Până la acea dată statul nu poate impune o taxă de autostradă pe A1 şi A2

Taxa pentru mersul pe una dintre cele două autostrăzi ale României, de 3-4 euro pe 100 de kilometri, pe care Ministerul Transporturilor ar vrea să o introducă în paralel cu rovinieta, nu poate fi cerută şoferilor decât peste doi ani.

Documentul în care se precizează instaurarea noii taxe, care este deja pe masa Guvernului, cu avizul Transporturilor şi al Finanţelor, nu se poate aplica pentru autostrăzile A1, Bucureşti - Piteşti, şi A2, Bucureşti-Cernavodă decât începând din 2012.

Motivul este ştiut inclusiv de oficialii de la Transporturi: Comisia Europeană interzice dubla taxare pe accesul la infrastructură, astfel că statul poate impune o astfel de taxă doar dacă, prin licitaţie, dă în concesiune administrarea şi întreţinerea celor două autostrăzi unor parteneri privaţi. Pentru că sunt deja semnate două astfel de contracte, de întreţinere multianuală, şi acestea expiră în 2012, noua taxă ar putea fi cerută cel mai devreme peste doi ani.

"Statul nu poate cere acum această taxă. Legislaţia UE nu permite acest lucru. Conform legislaţiei europene taxa ar putea fi pusă doar dacă ministerul concesionează întreţinerea autostrăzii. Cum contractele sunt deja semnate până în 2012 în acest moment taxa pe autostradă nu poate fi introdusă", au declarat pentru gândul surse din cadrul ministerului, care au recunoscut că memorandumul privind noua taxă a fost propus un pic prea devreme, atât timp cât singurele autostrăzi de pe care "s-ar putea scoate bani" sunt A1 şi A2, care sunt deja sub contracte de întreţinere.

"Rovinieta nu este o taxă de acces pe drumurile naţionale. Ea este percepută drept o taxă de acces la in

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 8 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 10 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 11 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 8 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 6 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 10 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 9 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 9 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°