Asasinarea în Dubai a lui Mahmoud al-Mabhouh, unul dintre liderii Hamas, a fost comandată de premierul israelian, Benjamin Netanyahu, şi executată de serviciu de securitate israelian, Mossad, potrivit unor surse citate de Sunday Times.
Agenţii israelieni au aflat că Mabhouh intenţiona să călătorească în Dubai şi planificase să-l asasineze acolo, într-un hotel de lux. Autorizarea misiunii nu putea fi dată decât de premier, deoarece riscul era unul extrem de ridicat. Jurnaliştii de la Sunday Times arată cum a decurs întâlnirea dintre Benjamin Netanyahu şi directorul Mossad-ului, Meir Dagan, în vârstă de 64 de ani.
În sala în care s-au întâlnit cei doi erau mai mulţi membri ai unui comando, potrivit surselor citate de publicaţia britanică. Mabhouh a fost asasinat pe 19 ianuarie şi a condus la escaladarea tensiunilor în Orientul Mijlociu.
Acuzaţii privind implicarea Israelului au apărut imediat după asasinat. Preşedintele Consiliului conservator pentru Orientul Mijlociu, parlamentarul britanic Hugo Swire, a declarat: "Trebuie să se răspundă acestor acuzaţii împotriva Guvernului israelian. Nu este ceva care poate fi pur şi simplu trecut cu vederea. Nu poţi conduce politica externă în această perioadă extrem de sensibilă printr-un astfel de comportament ilegal".
Dubaiul a chemat la raport ambasadorii UE pentru a afla de ce asasinii lui Mabhouh au folosit paşapoarte europene
Ambasadorii din ţările Uniunii Europene au fost chemaţi de Ministerul de Externe al Emiratelor Arabe Unite, care vrea să ştie cum de asasinii lui Mabhouh au folosit paşapoarte europene pentru a pătrunde în ţară, informează AFP.
"Emiratele şi-au exprimat profunda îngrijorare faţă de folosirea neadecvată a privilegiilor pe care statul le acordă în prezent deţinătorilor de paşapoarte ai anumitor ţări prietene şi care le conferă (...) dreptul de intrare în ţa