Aceasta a fost în acelaşi timp şi director la Protecţia Copilului, şi
consilier local în municipiul Făgăraş
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat, ieri, că Olga Michaela Judele, consilier local al oraşului Făgăraş, s-a aflat în incompatbilitate timp de şase luni în decursul anului 2010. Olga Judele, ales consilier local în municipiul Făgăraş în alegerile locale din 2008, anul trecut a susţinut concurs pentru ocuparea funcţiei de consilier în cadrul Serviciului Achiziţii Publice din Direcţia de Investiţii, Urbanism şi Amenajarea Teritoriului a Consiliului Judeţean Braşov. În aceeaşi zi, Olga Judele a fost numită în funcţia de director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Braşov, funcţie publică de conducere. După şase luni de zile, aceasta a renunţat la funcţia de director al DGASPC Braşov, însă inspectorii ANI au înştiinţat-o pe Olga Judele cu pricire la faptul că face obiectul unei anchete privind starea de incompatibilitate. Raportul de evaluare privind starea de incompatibilitate al Olgăi Judele poate fi contestat în termen de 15 zile de la data comunicării. Aceasta a fost în acelaşi timp şi director la Protecţia Copilului, şi
consilier local în municipiul Făgăraş
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat, ieri, că Olga Michaela Judele, consilier local al oraşului Făgăraş, s-a aflat în incompatbilitate timp de şase luni în decursul anului 2010. Olga Judele, ales consilier local în municipiul Făgăraş în alegerile locale din 2008, anul trecut a susţinut concurs pentru ocuparea funcţiei de consilier în cadrul Serviciului Achiziţii Publice din Direcţia de Investiţii, Urbanism şi Amenajarea Teritoriului a Consiliului Judeţean Braşov. În aceeaşi zi, Olga Judele a fost numită în funcţia de director general al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Br