Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: O absolventă a Facultăţii de Drept îşi caută de doi ani un loc de muncă: „Trebuie să ai relaţii ca să obţii un job“

Publicat in Adevarul, joi 27 mai 2010 ·

Visează să aibă o carieră în domeniul juridic, dar nu stă departe nici de artă. Simona Preda va primi, peste câteva luni, un atestat de meşter popular, fiind remarcată pentru talentul ei la pictura pe sticlă. Tânăra ar vrea să profeseze ca avocat, dar deocamdată nu sunt semne că ar putea să-şi găsească un loc de muncă în domeniu.

A militat dintotdeauna pentru dreptate şi a visat de mic copil să devină un avocat de succes, motiv pentru care atunci când a sosit momentul să se înscrie la facultate a optat, fără să stea pe gânduri, pentru domeniul juridic. „Mi-a plăcut întotdeauna corectidudinea şi dreptatea şi, mai ales, să-i apăr pe ceilalţi, motiv pentru care, în anul 2004, am ales Facultatea de Drept, pe care am şi absolvit-o, tocmai din dorinţa de a deveni avocat“, declară Simona Preda. După terminarea facultăţii, tânăra s-a lovit însă de criza locurilor de muncă, motiv pentru care s-a îndreptat către o pasiune recent descoperită, pictura. „După ce am terminat, am tot căutat un loc de muncă şi am dat examen pentru grefieri, dar am fost respinsă. Trebuie să ai relaţii ca să obţii un loc de muncă, mai ales în domeniile de interes public. Poate am avut ţinte prea sus. Nici nu mă gândesc să plec în străinătate, pentru că nu vreau să îmi distrug sănătatea şi tinereţea, motiv pentru care m-am înscris, anul trecut, la un curs de perfecţionare în arta tradiţională. Ştiu că din artă nu se câştigă foarte mult, dar mă ajută, pentru că mă linişteşte şi mă face să devin creativă“, mărturiseşte tânăra de 26 de ani. În tot acest timp, Simona se specializează şi în Drept, fiind masterandă la „Carieră Judiciară“, din cadrul Universităţii Constantin Brâncuşi.

Meşter popular cu acte în regulă

Târgujianca va primi, la sfârşitul cursului, un atestat de meşter popular şi speră să-şi găsească şi un loc de muncă în domeniu. „Îmi place foarte mult să merg la curs

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 9 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina

HotNews acum 35 minute
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii miercuri, noteaz

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 8 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 12 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 14 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°