Reprezentantii Directiei Agricole si Dezvoltarii Rurale (DADR), alaturi de reprezentanti ai Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Iasi si cei ai Garzii Financiare, au constituit si saptamana trecuta echipe mixte de control al transportatorilor de cereale si produse de cereale de pe raza judetului Iasi. In total, au fost efectuate verificari la 13 mijloace de transport, cu ajutorul a opt inspectori de la cele trei institutii. Dupa controalele realizate, au fost depistate o serie de nereguli, in ceea ce priveste actele pe care soferii le aveau asupra lor. Astfel, doi reprezentanti ai firmelor iesene care se ocupa cu transportul cerealelor au primit doua amenzi contraventionale, in valoare de sase, respectiv doua mii lei, pentru ca nu aveau documente pentru cele aproximativ patru tone de grau si porumb pe care le transportau. Aceasta cantitate de cereale a fost confiscata. Un al treilea iesean s-a procopsit cu un dosar penal, pentru un prejudiciu de peste un milion lei. "Pana acum, de la inceputul lunii iulie, cand a fost demarat planul de actiune Silozul, au fost sanctionati mai multi transportatori ieseni, cu amenzi, in valoare totala, de aproximativ cinci miliarde lei vechi. Actiunea va continua si in saptamanile ce urmeaza", a explicat Catalin Rosca, directorul DADR Iasi.
Reprezentantii Directiei Agricole si Dezvoltarii Rurale (DADR), alaturi de reprezentanti ai Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Iasi si cei ai Garzii Financiare, au constituit si saptamana trecuta echipe mixte de control al transportatorilor de cereale si produse de cereale de pe raza judetului Iasi. In total, au fost efectuate verificari la 13 mijloace de transport, cu ajutorul a opt inspectori de la cele trei institutii. Dupa controalele realizate, au fost depistate o serie de nereguli, in ceea ce priveste actele pe care soferii le aveau asupra lor. Astfel, doi reprezent