Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romică Stan, antrenor pentru fotbalişti de toate vârstele

Publicat in Adevarul, marți 20 iulie 2010 ·

A jucat la Gloria Buzău chiar în sezonul ultimei promovări în prima ligă de fotbal şi la vârsta de 33 de ani s-a apucat să antreneze copii, juniori şi seniorii de la o divizionară D.

A început să joace fotbal, ca orice copil, în parcările dintre blocuri. Fără să fie influenţat de tatăl său, Costică Stan, un mare atacant al Gloriei Buzău din anii 70, devenit antrenor de copii după 1990, Romică a mers singur la stadion.

„Aveam zece ani când m-am dus cu gaşca de la bloc la Gloria. Tatălui meu nici nu i-am zis atunci. Am început cu Dan Tulpan şi apoi am trecut cam pe la toţi antrenorii care erau la club: regretatul profesor Linţă, tatăl meu, apoi profesorul Negoescu, iar la 16 ani jumate am fost promovat la lotul mare", povesteşte Romică.

La 18 ani a ajuns la Politehnica Iaşi, unde a jucat un sezon. Fusese atras mai ales de oportunitatea de a urma în paralel o facultate. S-a întors la Gloria Buzău iar după un an a plecat la Petrolul Ploieşti pentru două sezoane. Apoi a mai jucat la Unirea Focşani, Flacăra Moreni, Cimentul Fieni şi s-a reîntors la Gloria, unde a reuşit ultima promovare în prima ligă. Cariera şi-a încheiat-o la Olimpia Râmnicu Sărat.

A făcut parte din lotul de aur al buzoienilor, coordonat de Ion Viorel, care a reuşit să revină pe prima scenă fotbalistică a ţării după o absenţă de două decenii.

„Până atunci mai jucasem un meci de baraj cu Sportul, când eram la Fieni, pe care îl pierdusem. Apoi a urmat meciul acela cu cântec, barajul pierdut cu Timişoara, şi mă gândeam că a treia oară trebuie să se întâmple ceva bun. A fost o nebunie, am jucat cu sufletul atunci pentru că nu ne-am mai gândit la bani, ci doar la performanţă", spune Romică Stan.

În cei peste 15 ani dedicaţi fotbalului mare, Romică a avut două etape deosebite.

„Cea mai fastă perioadă din punct de vedere fotbalistic a fost la Gloria, c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii intră de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor

HotNews acum 56 minute
Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Prin excepţie, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru c

O adolescentă de 13 ani, inculpată cu privire la trei tentative de omor într-o şcoală în Ţara Galilor. Două profesoare şi o elevă înjunghiate, externate

News.ro acum 7 ore
O adolescentă în vârstă de 13 ani a fost inculpată joi cu privire la tentative de omor, după ce a înjunghiat două profesoare şi o elevă într-o instituţie şcoală, miercuri, în Ţara Galilor, anunţă poliţia locală, relatează AFP. Cele trei victime răni

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 12 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 13 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 7 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 11 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 8 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

Lăcrămioara Perijoc s-a calificat în finala Campionatelor Europene de box

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Lăcrămioara Perijoc (30 de ani) s-a calificat în finala Campionatelor Europene de box, în limitele categoriei 54 de kilograme. Va lupta sâmbătă pentru aur.

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 9 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Vremea

București
acum

vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

1°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°