La noi nimic nu e sigur. Graniţele dintre zgârcenie şi mărinimie, politeţe şi nesimţire, admiraţie şi invidie s-au estompat Individualismul, mâncătoria, răutatea gratuită şi prostia agresivă le găseşti peste tot în lume. Climatul social, adică starea care te determină să rămâi sau să pleci din locul de baştină depinde exclusiv de proporţia pe care o iau, la un moment dat, acestea.
La noi, lucrurile băltesc în nepăsare. Totul este sub imperiul hazardului. Ţi se poate întâmpla să fii bătut, scuipat sau înjurat pe stradă, fără ca nimeni să-ţi sară în ajutor. Dar, la fel de bine, dacă eşti bolnav sau bătrân, poţi fi ajutat să te urci într-un mijloc de transport public şi să capeţi un loc pe scaun. Poţi fi „lucrat” de colegi la superiorul ierarhic, riscând să-ţi pierzi slujba, cum poţi fi apreciat şi plătit la adevărata valoare.
Pe scurt, la noi nimic nu e sigur. Graniţele dintre zgârcenie şi mărinimie, politeţe şi nesimţire, admiraţie şi invidie s-au estompat. Oamenilor educaţi aproape că le este teamă să se mai comporte politicos şi decent pentru a nu fi luaţi „de fraieri”.
A nu jigni, a nu te înghionti în autobuz, a nu sări rândul la o coadă sunt considerate slăbiciuni. Aşa cum tupeul şi ilicitul au devenit condiţii ale reuşitei în viaţă. Aţi văzut cumva, în cei 18 ani de tranziţie, vreun infractor cu bani, burtos şi semianalfabet, care să fie stresat? Nu se sinchiseşte nici măcar atunci când este scos din sediul Parchetului cu „brăţări” la mâini sau când televiziunile şi mascaţii îi dau năvală în curte. Astfel de personaje încep să devină modele pentru noile generaţii. Ei n-au avut şi nu au ce pierde, se manifestă după bunul plac, iar oamenilor cumsecade le este teamă să ia atitudine. Poliţia şi justiţia aproape că nu există pentru cei mulţi, fără pile şi relaţii.
Sigur că, teoretic, într-o ţară din „lumea a trei