Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sârbul Predrag Badjnarevici este noul antrenor al Leilor din Banat

Publicat in Adevarul, miercuri 22 iunie 2011 ·

Oficialii clubului de baschet BC Timişoara l-au prezentat astăzi pe Predrag Badjnarevici, noul antrenor principal al echipei.Sârbul a câştigat cupa şi campionatul în acest an cu Etoil du Sahel.

Predrag Badjnarevici şi-a început cariera la juniorii lui Steaua Roşie Beograd. A mai antrenat Larissa (Grecia), Ilbon Niksici (Muntenegru) şi, timp de şase luni, West Petrom Arad, în 2004. S-a întors apoi la Steaua Roşie ca antrenor secund, iar rezultatele nu au întârziat să apară. A câştigat Cupa Serbiei, a devenit vicecampion şi a jucat sferturile de finală în ULEB Cup. A urmat un stagiu de perfecţionare la Indiana Pacers, iar apoi a devenit selecţionerul naţionalei Egiptului, cu care a devenit vicecampion al Africii şi a câştigat All Arab Games.

În 2008 a devenit antrenor la Cerno More, echipă cu care a terminat pe locul doi în Bulgaria. Anul trecut a preluat Etoil du Sahel din Tunisia. Tehnicianul în vârstă de 48 de anii a câştigat în această vară campionatul şi cupa în Tunisia.

„Îmi place să câştig. Acesta este targetul meu mereu. În ultima perioadă nu am mai văzut meciuri din campionatul româniei, nu pot să fac comparaţii. Dar am mai antrenat aici şi cunosc baschetul românesc, care este de un nivel bun. Am venit la Timişoara să pun bazele unei echipe competitive. Ştiu că Dragan Petricevici a făcut lucruri bune aici. Îmi doresc ca într-o zi să readucem echipa în top”, a declarat Predrag Badjnarevici.

Construcţie pe jucători tineri

BC Timişoara se află în faţa schimbului de generaţii. Dintre străinii din vechea echipă a rămas doar căpitanul Nenad Markovici. În schimb şi-au prelungit contractele toţi jucătorii români. „Vrem să construim o echipă cu jucători tineri. Nici lui Badjnarevici nu îi place să aibe procentaj mare de jucători în vârstă. Ne vom axa în special pe jucători români, dar vom aduce şi străini nu nea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum o ora
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 41 minute
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 32 minute
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 3 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 55 minute
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum 2 ore
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 4 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 5 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

13°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°