Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Împăratul Federer, doborât de pe tron de Nadal

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 2 august 2008 · ·

Moment de cotitură în tenisul mondial masculin: Roger Federer, omul care a instaurat dictatura în „sportul alb“ începând din 2004, este nevoit să predea ştafeta, după 235 de săptămâni consecutive în care a ocupat primul loc în clasamentul ATP, stabilind un nou record în această privinţă! Sursa: AP

Eliminat, joi noapte, din turneul de Master Series de la Cincinnati, elveţianul urmează să fie depăşit în clasament de spaniolul Rafael Nadal. Luni, când va fi anunţată ordinea mondială în tenis, ibericul va fi declarat noul lider mondial.

Nadal are de îndeplinit o singură condiţie: să învingă la Cincinnati, unde mai are de disputat trei meciuri până să-şi adjudece trofeul. În cazul în care se va opri în semifinale sau în finală, spaniolul va fi totuşi instalat în fotoliul de lider, dar începând de pe 11 august. Azi-noapte, Nadal a jucat în „sferturi“ cu ecuadorianul Nicolas Lapentti. Federer păstrează o şansă infimă de a-şi extinde supremaţ ia. Elveţianul este nevoit să câştige medalia de aur la Olimpiadă, iar Nadal să fie eliminat în „sferturi“ la Cincinnati şi să nu ajungă în runda a treia la Beijing.

Eliminat de uriaşul Karlovici

Şovăielnic în joc, aflat într-o formă sportivă deplorabilă după cele două finale de Mare Şlem pierdute în acest an în faţa lui Nadal (la Roland Garros şi la Wimbledon), Federer nu s-a putut concentra şi a fost învins, la Cincinnati, în trei seturi: 6-7 (6), 6-4, 6-7 (5) de croatul Ivo Karlovici, la capătul a două ore şi zece minute de joc.

Uriaşul din Zagreb, 2,08 metri, a reuşit să-i smulgă elveţianului două tie-brekuri, în condiţiile în care, de-a lungul întregii cariere, pierduse opt din nouă! În plus, Federer avea până joi un procentaj de sută la sută în faţa lui Karlovici: şase victorii din şase meciuri! Karlovici l-a torpilat pe Federer cu 22 de aşi, nepierzând nicio minge în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°