Tânăra se pregăteşte de o carieră la catedră, dar are la activ cursuri de canto şi pian, precum şi două albume de colinde.
Alexandra Pitulan studiază la Facultatea de Litere din Timişoara, iar româna şi germana sunt preferatele ei. Viitoarea profesoară iubeşte mult şi muzica şi chiar a înregistrat două albume de colinde. Activitatea ei s-a canalizat însă doar pe studii, pentru că Alexandra îşi doreşte să devină profesor şi translator. Încă de la grădiniţă, tânăra cocheta cu muzica şi cânta la fiecare serbare.
Canto şi pian
„Mi-a plăcut mereu să cânt. Ţin minte că la toate serbările eram acolo în faţă şi cântam pentru părinţii care veneau să ne vadă”, a explicat aceasta. În clasa I, Alexandra a decis să urmeze cursuri de vioară, iar timp de un an, a învăţat tainele acestui instrument. „Am cântat la vioară din clasa I până în clasa în clasa a V-a, când am renunţat la Liceul de Artă şi am mers la o şcoală generală”, a spus aceasta. Pasiunea tinerei reşiţence pentru muzică s-a menţinut chiar şi după mutarea de la liceul cu profil muzical la o şcoală normală.
Două albume de colinde
În clasa a VII-a, Alexandra a început să ia ore de canto şi pian. „Pentru că îmi plăcea să cânt am încercat mereu să mă instruiesc. Am făcut cursuri de canto şi am învăţat să cânt la pian, dar pentru că eram preocupată mai mult de şcoală am renunţat la muzică în favoarea studiului”, a povestit cântăreaţa.Până în momentul când a renunţat la muzică, Alexandra a înregistrat două albume de colinde şi câteva melodii pentru ziua mamei. „În clasa IV-a am înregistrat primul album de colinde şi în clasa a VII-a am completat melodiile de pe albumul anterior şi astfel am înregistrat cel de-al doilea album. Am mai făcut şi câteva cântece pentru ziua de opt Martie”, a mai spus reşiţeanca.
Pentru că a considerat că muzica nu îi poate oferii un vi