Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Infiniti se ia după Audi, BMW şi Mercedes-Benz cu o berlină bine echipată pentru întrecerile de la grupa mare

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 17 noiembrie 2010 ·

Noua gamă M, comercializată din această lună, completează portofoliul producătorului premium japonez Infiniti cu o alternativă solidă pentru celebrele modele germane de segment E.

1 /.

Infiniti a ajuns în Europa abia anul trecut, dar deja îi atacă pe "greii" segmentului premium din toate poziţiile. După ce s-a lansat viguros în clasele medie şi SUV/ crossover (cu trei modele), în toamna aceasta, marca de lux deţinută de Nissan ia în vizor clasa mare, cu noua gamă M.

Modelul Infiniti M a fost prezentat, în premieră mondială, anul trecut, prin intermediul unei holograme 3D, în cadrul evenimentului "Pebble Beach Concours d'Elegance" organizat în California.

În primăvară, maşina le-a fost arătată europenilor, la Salonul Auto de la Geneva. Începând din această lună, berlina japoneză care a preluat unele elemente stilistice de la conceptul Infiniti Essence a ajuns în showroomurile mărcii de pe continent, aşadar şi din România.

Singura opţiune viabilă: fără opţionale

Pe piaţa auto premium, notorietatea mărcii contează cel puţin la fel de mult ca puterea motorului sau rafinamentul interiorului. Ca nou-venit, nu este uşor să-ţi croieşti un drum atunci când numele concurenţilor tăi sunt sinonime cu noţiunea de lux.

Ce opţiuni are Infiniti pentru a intra în graţiile clienţilor obişnuiţi să-şi aleagă maşinile la reprezentanţele Audi, BMW, Mercedes-Benz, Jaguar sau Lexus? La drept vorbind, nu foarte multe.

Varianta aleasă de producătorul nipon - încă de la penetrarea pieţei europene - este, pe cât de simplă, pe atât de îndrăzneaţă: toate modelele mărcii - aşadar şi M-ul - trebuie să ofere, din capul locului, tot ce are mai bun Infiniti. Cu alte cuvinte, dotările mai speciale pe care germanii, spre exemplu, îşi permit să le treacă doar pe costisitoarele lor listele de opţionale, sunt

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 13 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°