Recent, într-o emisiune TV, actorul Florin Piersic, intrat în direct prin telefon, a povestit ceva care m-a pus pe gânduri. Mergând cu maşina prin ţară, a luat de pe marginea drumului o ţărancă bătrână. Şi-a modificat traseul şi a dus-o până unde avea treabă, pentru că femeia l-a cucerit cu vorbele ei. La un moment dat, ea a spus ceva de neuitat: "Maică, lumea s-o făcut aşa de rea, de mă mir că se mai face ziuă".

Dincolo de poetica acestei ziceri, de puterea ei de sugestie şi de amărăciune, mi se pare că, într-un fel, exprimă, cu o intuiţie genială, arhaică, esenţa vremurilor pe care le trăim.

Omul, în sine, nu cred că este mai rău, fundamental, ca în alte perioade istorice, dar cred că lumea este mai înrăită. A crescut fantastic viteza alienării a generaţii întregi, de la vârste tot mai fragede. Oamenii, spre deosebire de alte epoci, sunt supuşi sistematic unui proces de alienare care-i înrăieşte. Începând cu laptele matern care a devenit, se pare - conform unor studii ştiinţifice - una dintre cele mai toxice substanţe pe care le asimilează un nou născut azi, din cauza toxinelor din trupul mamei. Şi continuând cu cantitatea de energii negative prin care este iradiat de familia alienată. Un cerc vicios. Cu fiecare an din viaţa copilului, pe măsură ce creşte şi poate încasa mai multe, se măreşte corespunzător cantitatea de toxine pe care le primeşte, din tot mai multe părţi şi sub forme din ce în ce mai diversificate. Atacat din toate direcţiile, sub un continuu asediu, el nu se mai dezvoltă firesc, în armonie cu naturalul care i-a dat viaţă, ci devine un soi de mutant croit doar din reflexe, sisteme de apărare şi reacţiune împotriva agresiunilor continue. Memoria şi visele i se schimbă, pentru că mediul în care se dezvoltă nu-i mai dă voie să se recupereze printr-un somn de calitate. O fiinţă umană mereu hăituită şi pe fugă, într-o continuă competiţie