Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal politic în Timiş: primarul Nicolae Robu vrea să-l schimbe pe unul dintre viceprimarii Timişoarei

Publicat in Adevarul, joi 7 noiembrie 2013 ·

Nemulţumit de prestaţia, dar în primul rând de atitudinea unuia dintre viceprimarii săi, „veteranul” Traian Stoia, primarul Timişoarei a cerut partidului din care acesta face parte PSD, să-i retragă sprijinul politic.

Nicolae Robu a răbufnit la adresa viceprimarului, spunând că acesta îşi depăşeşte atribuţiile. „Am vorbit şi cu Titu Bojin (n.r. preşedintele PSD Timiş), i-am cerut să-şi retragă sprijinul politic pentru Traian Stoia şi să nominalizeze alt viceprimar. Ajungi să lucrezi cu cineva care nu respectă nicio regulă, din punct de vedere al ierarhiilor. Timişoara are un primar, ales de 55.000 de timişoreni, şi nimeni nu-i poate ştirbi autoritatea. E o decizie definitivă, irevocabilă, din partea mea. Traian Stoia a făcut doar ce-a vrut. O fi Marius Cristescu şeful lui Stoia la firmă, dar în Primărie eu sunt şeful. Domnul Cristescu m-a sprijinit în campanie, dar cei care m-au sprijinit nu trebuie să-şi închipuie că le voi face favoruri. Să nu apară scenarii că sunt probleme în USL, pentru că nu e aşa, e vorba despre o persoană aici. De exemplu, un viceprimar are anumite atribuţii, nu are ce căuta la clădirile din zona şcolilor, a instituţiilor culturale sau sportive. Poate să sugereze, dar nu sunt în atribuţiile sale”, a spus Nicolae Robu.

Titu Bojin, şeful PSD Timiş, nu cedează în faţa presiunilor colegului de alianţă, spunând că nu-şi va retrage sprijinul politic pentru Traian Stoia. În acest caz, Nicolae Robu a declarat că-i va schimba atribuţiile viceprimarului „neascultător”.

Traian Stoia, aflat la al doilea mandat de consilier local, este un apropiat al fraţilor Emil şi Marius Cristescu, fiind manager al SC Timco SA, membră a Bega Goup, concern deţinut de cei doi milionari din topul Forbes România. Răspunsul lui Marius Cristescu la acuzaţiile mai mult sau mai puţin voalate ale primarului a fost pe măsură, omul de afaceri spunâ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 47 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Stardă surpată la Slănic Prahova: Raed Arafat a dispus noi evacuări ale populației. Localnicii informații prin RO-Alert să părăsească zona

HotNews acum 6 minute
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a dispus joi extinderea perimetroului de siguranță în jurul craterului format după surparea unei străzi în localitatea Slănic Prahova prin noi evacuări ale populației care locuiește în z

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 32 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Prinţesa de Wales a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte la împlinirea vârstei de 9 ani

News.ro acum o ora
Respectând tradiţia, Prinţesa de Wales a postat, joi, pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte, care împlineşte 9 ani. "La mulţi ani la 9 ani, Prinţesa Charlotte. Vă mulţumesc pentru toate mesajele voastre frumoase", a scris Kat

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 21 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

16 incidente de securitate legate de drone, în apropierea bazelor aeriene din România

HotNews acum 8 minute
În ultimii doi ani, au fost identificate 16 incidente de securitate în apropierea bazelor aeriene din România, legate de suspiciuni privind drone sau sisteme aeriene fără pilot, a transmis Statul Major al Forţelor Aeriene la solicitarea Europa Liber

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum 51 minute
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°