Andrei Călăraşu, care a emigrat în 1965 în Israel, rememorează întâmplări inedite cu actori mari, Puiu Călinescu, Grigore Vasiliu-Birlic, Alexandru Giugaru şi Mircea Crişan. Despre Stela Popescu, care a debutat într-un film de-al său, regizorul spune că „era frumoasă“ şi „ascultătoare“.

Regizorul Andrei Călăraşu a fost un star al cinemaului românesc de acum 50 de ani. Cu toate acestea, filmele sale „Vacanţă la mare“, „Doi băieţi ca pâinea caldă“, „Portretul unui necunoscut“, „Vultur 101“, „Şi Ilie face sport“, „Alo? Aţi greşit numărul!“ sunt comedii excelente, seniorii şi le amintesc cu plăcere. Ele nu sunt cu politică, sunt cu Puiu Călinescu, cu Iurie Darie, cu Mircea Crişan, cu Birlic, cu tânăra Stela Popescu, pe care Andrei Călăraşu a debutat-o în cinema. A emigrat în Israel în 1965 după ce supravieţuise Pogromului de la Iaşi din 1941, când a fost împuşcat în picior, a „călătorit“ cu trenul morţii până la Călăraşi, oraş de la care şi-a luat şi numele (înainte îl chema Bernard Gropper), fiind „botezat“ de regizorul Alexandru Finţi. În Holocaust şi-a pierdut tatăl şi fratele mai mic, dar nu despre asta va fi vorba aici. A fost de fapt forţat să plece din ţară, după ce a fost încarcerat de Securitate de mai multe ori, preventiv, căci nu a vrut să devină membru de partid şi nici să recunoască talentul actoricesc al fiicei lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Lica. Interviul care urmează este un mic fragment din ceea ce va deveni o carte de memorii a maestrului Andrei Călăraşu (91 de ani), care va fi publicată în Israel, dar şi în România.

„Weekend Adevărul“: După Pogrom, ce aţi făcut?

Andrei Călăraşu: M-am întors la Iaşi. Mergeam la Teatrul Naţional tot timpul şi am întrebat dacă n-aş putea să învăţ şi eu, să fiu ceva în teatru. Şi mi-au zis că da, şi mi-au zis să învăţ la Academia de Teatru, numai seara era. Stăteam în teatru, ajutam acolo, t