Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botiş: Codul Social va veni în sprijinul familiilor defavorizate, al celor cu dizabilităţi, al copiilor

Publicat in Romania Libera, vineri 7 ianuarie 2011 · ·

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că luna viitoare ministerul va prezenta Codul Social, care "va veni foarte mult în sprijinul familiilor defavorizate, al persoanelor cu dizabilităţi şi al copiilor", transmite Mediafax.

Ioan Botiş a explicat că, în opinia sa, Codul Social este poate cea mai importantă reformă în zona socială, al cărei scop este să îmbunătăţească din punct de vedere calitativ serviciile pe care le acordă statul.

"Urmează ca, în luna februarie, să ne prezentăm cu Codul Social, care va pune bazele unei reforme sociale şi va veni foarte mult în sprijinul familiilor defavorizate, al persoanelor cu dizabilităţi şi al copiilor. Este poate cea mai importantă reformă în zona socială şi scopul acestei reforme este de a îmbunătăţi calitativ foarte mult serviciile pe care le acordăm şi de a creşte valoric, în unele cazuri, serviciile pe care le acordăm celor care sunt în situaţii de excluziune socială. Este o reformă importantă. Eu cred că ea va schimba foarte mult în bine viaţa multor cetăţeni din România", a spus Ioan Botiş.

Ministrul a explicat că prin Codul Social se vor statua principiile de bază ale unei filosofii sociale care se va aplica în ţară.

"Codul Social va statua principiile de bază ale unei filosofii sociale noi pentru România şi se va baza pe două componente importante, testarea de venituri şi de mijloace astfel încât să putem duce banii spre acele familii sau zone unde e absolut necesar să facem acest lucru şi ne adresăm în special pe trei zone majore", a spus el.

Botiş a adăugat că sunt vizaţi familiile sărace, persoanele cu dizabilităţi şi copiii.

"În primul rând, ne adresăm familiilor sărace şi vom avea un plafon maxim până la care ne vom adresa acestor familii. În al doilea rând, ne adresăm persoanelor cu dizabilităţi, fiindcă vom stimula foarte mult

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum 28 minute
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Press Alert acum 19 minute
Guvernul aprobă, în ședința de joi, majorarea cu 10%, în două tranșe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunțat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechități existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Imagini de la Judecătoria Mangalia Vlad Pascu a ajuns la termenul de judecată (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 49 minute
Vlad Pascu a ajuns la Judecătoria Mangalia! Reamintim că Matei Vlad Pascu este acuzat în Dosarul 2 Mai de decesul a doi tineri și rănirea altor trei. PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exone

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum o ora
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Accidentul de la 2 Mai - Tatăl tinerei ucise: Am dorit de la prima înfăţişare să-l văd pe cel care mi-a omorât copilul / Ce mesaj are pentru noua judecatoare din dosar

News.ro acum 57 minute
Tatăl tinerei ucise în accidentul de 2 Mai, provocat de Vlad Pascu, a declarat joi, la Judecătorie Mangalia, unde are loc un nou termen în proces, că vrea să se uite în ochii celui care i-a omorât copilul, să vadă dacă are vreo remuşcare. El a mai a

Luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu, invitatul emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 23 mai, de la ora 19:00

Cancan acum 55 minute
Luptătorul Alin Alexuc-Ciurariu va fi invitatul emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportivul român s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, acum două săptămâni, după ce a obţinut victorii pe linie la turneul

Marcel Ciolacu: Majorăm îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie / Vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane

News.ro acum 17 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Executivul majorează îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie şi vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane. Premierul Marcel Ciolacu

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către secţiile organizate la alegerile pentru Parlamentul European. Peste 2,5 milioane de buletine de vot, trimise către cele 915 secţii de votare

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă joi că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către cele 915 secţii organizate la alegerile pentru Parlamentul European, acestea constând în peste 2,5 de milioane de buletine de vot, aproape 8.500 d

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°