Un tînăr care află că Florile răului au fost condamnate, pentru obscenitate, în timpul pudicei perioade Napoleon III, nu poate, dacă a citit cumva pe Baudelaire, decît să rămînă perplex. Evocarea, pentru generaţia de azi, a deliciilor lesbice de către marele poet, apare un fel de exerciţiu de grădiniţă. Violul boieroaicei Nadia de către ţăranul Petre Petre în Răscoala lui Rebreanu este, fără doar şi poate, o scenă extrem de brutală. Valoarea ei erotică însă, aceea de-a stimula imaginaţia sexuală, e dintre cele mai limitate. Acelaşi tînăr nu mai ştie mare lucru despre pudibonderia ceauşistă. În timp ce în Occident se desfăşura o adevărată cursă a înarmărilor erotice, scrierile cu conţinut sexual fiind din ce în ce mai puţin supuse tabuurilor de orice fel, urechile, ochii, mintea românului erau protejate cu străşnicie. Purificarea textelor mergea atît de departe, încît chiar conţinuturi ce nu aveau legătură cu erotismul, ci doar cu biologia sexuală, erau cenzurate. (La un moment dat se interzisese folosirea în Magazin ştiinţific a cuvîntului spermă, înlocuit cu sămînţa vieţii. Paza bună trece primejdia rea!) Aşa că, după 1990, ne-am trezit într-o situaţie comparabilă cu a domnului Waldemar. Mort, dar sustras putrezirii, trupul eroului poesc se descompune brusc cînd e sustras acţiunii magice. Literele şi artele româneşti au devenit peste noapte hipersexuale, după ce fuseseră supuse unei nemaipomenite cure de austeritate, presupuse a păstra castitatea. În timpul acesta Occidentul devine din ce în ce mai liber. O libertate calitativă: spectrul "arătabilului" e tot mai larg. Şi cantitativă: reprezentările cu conţinut sexual invadează din ce în ce mai mult scena publică. Asistăm la instalarea unei cvasi-obligativităţi a sexului în manifestările mai înalte şi mai joase ale culturii. Preocuparea estetică - unde începe vulgaritatea? - nu mai există. Baudelaire, un dandy