Cântăreaţa traversează Oceanul pentru Cerbul de Aur
Aura Urziceanu e, de multă vreme, o obişnuită a companiilor aeriene. Totuşi, în ultima perioadă, solista face mai multe drumuri ca de obicei, şi asta din pricina Cerbului de Aur. Interpreta călătoreşte săptămânal între New York, unde susţine o serie de concerte, şi Bucureşti, unde repetă împreună cu Direcţia 5 piesa Dor de viaţă, pe care o va cânta pe scena de la Braşov în prima seară a festivalului.
“Mă bucur să particip la concertul de deschidere a Festivalului Internaţional Cerbul de Aur 2008 alături de colegii mei, cântăreţi şi grupuri instrumentale reprezentând trei generaţii. Mă bucur că festivalul se desfăşoară anul acesta din nou şi sper că va continua fără întreruperi”, declară Aura Urziceanu despre participarea la spectacolul care deschide evenimentul.
Prima seară a Cerbului de Aur 2008 va debuta cu un spectacol care va aduce pe scena de la Braşov artişti importanţi ai României. Trupele Iris şi Direcţia 5 vor interpreta 20 de şlagăre împreună cu Aura Urziceanu, Angela Similea, Doru Tufiş, Paula Seling, Gabriel Cotabiţă, Nicola, Laurenţiu Cazan, Monica Anghel, Luminiţa Anghel, Mircea Baniciu, Marcel Pavel şi Nico.
Piesele Copacul, Say Something, Deschideţi poarta soarelui, La fereastra ta, Noapte albastră, Un actor grăbit, Strada ta, Spune-mi, Şi ce dacă, Să mori de dragoste rănită, Dor de viaţă, Nataşa, Let Me Try, Pisica neagră, Îţi mulţumesc şi Iubirea cere pace planetară vor fi reorchestrate de Iris şi Direcţia 5. Vocea lui Aurelian Andreescu se va auzi din nou pe scena de la Braşov, acompaniată de Iris, în unul dintre cele mai mari succese ale regretatului artist, Oameni.
Cerbul de Aur 2008 are loc în perioada 3-8 septembrie, la Braşov. Ajuns la a 16-a ediţie, festivalul marchează 40 de ani de la debut. (D.P.)
Cântăreaţa traversează Oceanul pentru Cerbul de Aur