Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei din patru tineri îşi doresc să lucreze în altă ţară

Publicat in Romania Libera, luni 23 mai 2011 · · ·

Peste jumătate dintre tinerii europeni şi-ar dori să lucreze într-o altă ţară decât cea de provenienţă, în timp ce 73% din români ar alege un alt stat pentru a munci, arată raportul „Youth on the move", publicat de Comisia Europeană şi realizat pe baza a 30.312 de interviuri telefonice, în perioada 26-30 ianuarie, în cele 27 de state UE, precum şi în Norvegia, Islanda, Croaţia şi Turcia. În România, 1.238 de tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 35 de ani au fost respondenţi. Studiul relevă faptul că mai mult de patru din zece tineri europeni (44%) nu au ca scop să lucreze peste hotare. Totuşi, în majoritatea statelor cuprinse în analiză, tinerii şi-ar dori să lucreze în altă ţară decât cea de provenienţă, chiar şi pentru o perioadă limitată de timp. Respondenţii din Islanda (84%), urmaţi de cei din Suedia (76%), Bulgaria (74%), România (73%) şi Finlanda (71%), sunt cei mai predispuşi de a lucra în alt stat european. Europenii care îşi doresc contrariul în cea mai mare proporţie sunt cei din Turcia, Italia, Olanda şi Belgia.

Mai mult, raportul subliniază faptul că tinerii sunt dornici de a-şi deschide propria afacere. Spiritul antreprenorial este resimţit la 43% dintre europenii cu vârste de până în 35 de ani. Trei din patru bulgari şi-ar dori să-şi deschidă o afacere în viitor, fără a ţine cont de riscuri, finanţe sau dificultăţile desfăşurării unei astfel de acţiuni. Alte ţări cu o pondere semnificativă a tinerilor care îşi doresc să devină patroni sunt România (61%), Polonia, Letonia şi Lituania. Europenii care se gândesc mai puţin la propria afacere sunt italienii, ungurii, danezii şi belgienii.

Studii în străinătate

Când vine vorba de a studia peste hotare, doar unul din şapte europeni respondenţi a declarat că a urmat o şcoală sau un curs peste hotare. Turcii, bulgarii, englezii şi românii sunt printre cei care aleg să-şi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 2 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Alexandru Rafila: Voi sprijini, alături de CNAS, menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor medicale pe care le fac

News.ro acum 26 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat, cu ocazia sărbătoririi Zilei Medicului de Familie, că va sprijini, împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, „menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 26 minute
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum 34 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Motivul pentru care Oleksandr Usyk a mers la spital după victoria cu Tyson Fury

Gazeta Sporturilor acum 30 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk a mers la spital, după victoria la puncte în faţa englezului Tyson Fury, sâmbătă seara, la Kingdom Arena din Riad (Arabia Saudită). El s-a temut că a suferit o fractură de maxilar în timpul meciului, informează agenția de

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 3,4%, în primele trei luni din 2024

Capital acum 47 minute
În primul trimestru al anului 2024, România a produs o cantitate de țiței de 682.400 de tone echivalent petrol (tep), înregistrând o scădere de 23.900 tep (-3,4%) față de aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor centralizate de către Inst

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum o ora
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Marcel Ciolacu anunță investiții record în spitalele din Moldova

Ziua News acum 52 minute
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce Guvernul a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare d

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Adevarul acum o ora
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

BANCUL ZILEI | O poveste cu final fericit

Gandul acum 3 ore
Bucură-te de această zi de duminică. Redacția GÂNDUL îți oferă un banc amuzant pentru a-ți aduce zâmbetul pe buze toată ziua și pentru a-ți uimi prietenii cu glumele bune pe care le știi. Râsul este o componentă esențială a interacțiunii sociale uma

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°