Vrâncenii care muncesc în străinătate şi plătesc contribuţii la sistemul de sănătate din ţări membre ale Uniunii Europene (UE) pot beneficia de servicii medicale pe perioada şederii în ţară. Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea spun că aceste categorii de persoane pot beneficia de servicii medicale în cazuri de urgenţă, pe baza cardului european de asigurări sociale de sănătate, emis de ţara unde sunt plătite contribuţiile la Sănătate.
De asemenea, şi vrâncenii care călătoresc în ţări membre UE pot beneficia de servicii medicale, tot în baza cardului european de sănătate. „Potrivit Legii nr. 95/ 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, art. 214, alin. (1), persoanele asigurate din statele cu care România a încheiat documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii beneficiază de servicii medicale şi alte prestaţii acordate pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de respectivele documente internaţionale. În acelaşi timp, persoanele asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, aflate pe teritoriul statelor cu care România a încheiat documente internaţionale cu prevederi în domeniul sănătăţii, beneficiază de servicii medicale pe teritoriul acestor state, în condiţiile prevăzute de respectivele documente internaţionale. În acest sens, cardul european de asigurări sociale de sănătate este documentul care conferă titularului asigurat dreptul la prestaţii medicale necesare în cadrul unei şederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene”, spune Iustina Papuc, purtătorul de cuvânt al CAS Vrancea.
Practic, în condiţiile în care aceste persoane au nevoie de servicii medicale în cazuri de urgenţă, trebuie să prezinte cardul european de sănătate, în baza căruia beneficiază de toate investigaţiile necesare.
Vrâncenii care mu