Foto: Alina Tăbăcaru Pe lângă aceste persoane care sunt, dacă vreţi, un fel de „documentarişti ai zăpezii”, mai există şi trei previzionişti. Benjamin Zweifel este unul dintre ei, şi el a fost cel care mi-a servit de ghid în cadrul centrului.
„Beni” este absolvent al celebrei Eldgenössische Technische Hochschule, ETH, de la Zürich, unde a urmat o pregătire de glaciologist. Specializarea şi-a făcut-o pe gheţarii Americii de sud (Chile şi Bolivia) sau ai ţării natale (Fiescherhorn). Schior şi alpinist confirmat, Beni are la activ curse prestigioase precum Walker pe Grandes Jorasses sau pilastrul Freney pe versantul italian al Mont Blancului. Cunoscătorii pot aprecia! Însoţit de Beni, am putut intra într-unul dintre „frigiderele” în care inginerii fabrică zăpadă şi studiază proprietaţile sale mecanice, folosindu-se, între altele, de tehnica tomografiei.
Aici am aflat mai multe despre temutele „pahare”, cele mai periculoase cristale de zăpadă. „Paharele” sunt acele cristale fără coeziune care se formează între două straturi de zăpadă compactă şi care constituie elementul pe care stratul superior alunecă, dând naştere dezastruoaselor „avalanşe de placă”. Multă vreme s-a crezut că „paharele” se formează după mai multe săptămâni de lentă metamorfoză a zăpezii. Or, cercetările de la SLF arată că formarea lor poate fi mult mai rapidă, de ordinul zilelor. Tot Beni mi-a confirmat înclinarea critică a pantei pe care pornesc, accidental, avalanşele: 30°.
Date
Pe lângă experienţele fizice din laboratoarele de la Davos şi Weissfluhjoch, mai era necesară una, în situaţie reală: o adevărată avalanşă, pe teren! După patru ani de căutări, panta ideală a fost găsită în 1997: plecare de la 2.650 m, o pantă medie de 27° şi o lungime de 2,5 km pentru o denivelare de 1.450 m. Este vorba despre culoarul Crêta Bessa în Valea Sionne din cantonul Valais (Wallis). Dup
