Alexandru Dobrescu Profesorul clujean Aurel Sasu a publicat de curand, la Editura Paralela 45, o carte iesita oarecum din obisnuit: "Dictionarul limbii romane de lemn". Ea contine, dispuse in ordine alfabetica, vreo cateva mii de cuvinte socotite a apartine limbajului cliseizat al perioadei comuniste. Supravietuitorii acelui timp nu le vor fi uitat, probabil, de tot, caci se regaseau, deopotriva, in documentele oficiale de partid si in cuvantari, in articolele de presa, ba, cateodata, pana si in scrierile beletristice, alcatuind vocabularul autorizat al epocii. Golite de intelesurile pe care le slujisera prin traditie, ele participau la formarea unor sintagme, propozitii si fraze cu pretinse sensuri noi, de fapt lipsite de orice sens. Asta este, in ultima analiza, limba de lemn: o limba care si-a pierdut rostul esential de a comunica, multumindu-se doar sa il simuleze. Ea se conformeaza formal exigentelor comunicarii, fara insa a mai fi purtatoare de mesaj. Limba de lemn este materia prima ideala pentru functionarea in gol a limbajului: a vorbi vorbe.
Farmecul acestui dictionar, care a presupus o documentare de benedictin, il da tratamentul lexicografic al termenilor. Aurel Sasu nu-i descrie pur si simplu, ci apeleaza la "materialul clientului", reproducand pasajele in care ei au fost intrebuintati de obicei, mai elocvente decat orice comentariu. Definitiile se degaja, astfel, din citate, fara exceptie bine alese.
Intrebarea fireasca e: la ce bun un asemenea dictionar, care descrie metamorfozele aiuritoare ale unor cuvinte inocente in sine, precum "calauza", "for", "idealism", "jertfa", "miscare", "progres", "ramasita" "santier", "ura" sau "victorie"? Cred ca utilitatea lui este dubla: pe de o parte, faciliteaza identificarea contextelor specifice "limbii de lemn", mult mai numeroase decat suntem dispusi a presupune. Astfel, ca sa dau un sin