Răsturnare de situaţie în cazul scandalului pentru averea lăsată de Ion Dolănescu fiilor lui. Dacă azi Ionuţ Dolănescu, fratele mai mare, se laudă că tatăl lui l-a iubit mult mai mult decât pe fratele lui, Dragoş, în 2004, relaţia dintre ei era una foarte tensionată. Dovadă stă şi un interviu acordat ziarului Evenimentul Zilei, din care azi publicăm câteva fragmente.

Reporter: Se spune că împăcarea dintre părinţii tăi, Maria Ciobanu şi Ion Dolănescu, pusă la cale de tine, a fost de ochii lumii...

Ionuţ Dolănescu: Dintotdeauna mi-am dorit ca părinţii mei să-şi dea măcar “Bună ziua”, să îngroape securea războiului. (...) Dacă au mai fost ocazii să se întâlnească, după 1989, taică-meu tot timpul a înjurat- o pe mama.

Cum era Ion Dolănescu atunci când erai copil?

N-a fost un tată rău. Material, am avut tot ce mi-am dorit. La 9 ani, am urcat pe scenă alături de el, prima dată, şi îi rămân recunoscător.

E adevărat că tatăl tău te-a scos din testament?

Relaţia dintre mine şi tata nu trebuie condiţionată de ce-o să-mi lase. Îl iubesc şi-l respect, chiar dacă n-ar mai avea nimic. Dacă o să-mi lase ceva, cu atât mai bine, dacă nu, e opţiunea dânsului. L-am ajutat în construcţia casei de la Sinaia, lucru pe care nu l-a recunoscut niciodată. Cânt de la 9 ani şi tata a câştigat bani de pe urma mea. (...) Când am plecat de lângă dânsul, în 1997, tata m-a renegat şi nu mi-a mai dat nimic. Are o grămadă de case pe care le ţine goale. L-am implorat să mă lase să mă ocup de ele, pentru că e bolnav, are o vârstă şi e mai mereu la Parlament, unde lucrează şi, în ultimul timp, nu mai are control asupra bunurilor pe care le are. Visul meu este să-mi construiesc o casă lângă Bucureşti, aproape de o pădure, şi să am un cal. L-am rugat pe tata să-mi dea 1.000 de metri la Tunari, să îmi ridic o casă. N-a vrut, dar aud că împarte pământul la diferiţi