"J'avoue que je suis assez satisfait de voir - comme un peintre avec ses toiles -, trente ans après, une autre génération aller voir Jour de fête et rire, de la voir découvrir un Play Time, encore que les gens ne soient pas encore complètement pris par ce genre de films." Aşa spunea Jacques Tati în unul dintre ultimele lui interviuri, cu ocazia reeditării ultimului său film, Parade. Regizorul care se declara un om simplu şi non-intelectual, a ajuns, paradoxal, să fie subiectul unor ample şi foarte intelectuale examinări critice. Şi e cu atît mai impresionant, cu cît a făcut doar o şcoală de arte şi meserii, a jucat rugby, a făcut sketch-uri pentru teatrul de revistă, pe care le-a adaptat ulterior pentru filmele lui. Filme care s-au văzut de curînd cu ocazia integralei Tati din cadrul Sărbătorii Filmului Francez : trei scurtmetraje şi şase lungmetraje, ceea ce e infim pentru amprenta lăsată de el asupra cinematografiei. L'École des facteurs (1947) e un fel de pilot de 20 de minute pentru primul lui lungmetraj. În Jour de fête (1949), un sat monoton şi adormit e vizitat de bîlciul plin de culori care explodează în piaţa centrală şi-l revitalizează. Incidental, pe-acolo e şi un cinema care arată metodele americane rapide de distribuţie a scrisorilor (ce includ elicoptere, avioane, paraşute etc.), aşa că toată lumea îl tachinează pe François (poştaşul) cu bicicleta lui. El ia măsuri. "Rapidité!" Lansat întîi în alb-negru, filmul a fost restaurat în varianta color (concepută de Tati iniţial) de Sophie Tatischeff, fiica regizorului. Jour de fête are o energie teribilă, agitaţie continuă, exact atmosfera de bîlci, dar Tati era la debut (şi ce subiect ideal pentru asta!), entuziast şi euforic. François e un copil mic care se joacă, iar noi ne uităm la el cum se desfăşoară, cu zîmbetul pe buze. Nu e la fel de bine definit ca Monsieur Hulot, eroul următoarelor patru filme, dar