Clinica medicală poate fi uneori paradoxală: boli grave se însoţesc de simptome banale sau, din contră, afecţiuni benigne se manifestă zgomotos. Deseori însă este şi ambiguă, pentru că acelaşi simptom poate fi semnul unei boli grave sau al unei stări nesemnificative.

Este şi cazul sincopei, o pierdere bruscă, temporară a stării de conştienţă, însoţită de dispariţia tonusului postural (cădere) şi afectarea până la suspendare a funcţiilor vitale (tensiune arterială, frecvenţă cardiacă, respiraţie), în absenţa unor leziuni organice locale specifice. Revenirea este spontană şi în general rapidă, în câteva secunde sau minute.

Cauzele apariţiei

Producerea unei sincope este o consecinţă a particularităţilor metabolismului şi fiziologiei creierului uman. Acesta are nevoie de un aport constant de glucoză şi oxigen pe care nu le poate însă stoca, de aceea este dependent de un flux sangvin regulat. În condiţii normale, acesta reprezintă circa 15% din valoarea debitului cardiac, adică 700-750 ml de sânge pe minut. Dacă din diferite motive acest flux se opreşte, chiar şi pentru câteva secunde, se produce sincopa. Aceasta poate apărea în diferite afecţiuni cardiace, neurologice sau metabolice. De notat că lipotimia sau leşinul, cu care sincopa se confundă deseori, reprezintă scăderea sau pierderea stării de conştienţă, dar fără afectarea funcţiilor vitale. Aritmiile - afecţiunile cu afectarea ritmului fiziologic al inimii - atât prin scăderea frecvenţei cardiace (bradiaritmii), cât şi prin creşterea acesteia (tahiaritmii) pot genera sincope prin reducerea debitului cardiac (cantitatea de sânge pompată într-un minut). Bolile cardiace care evoluează cu obstrucţia fluxului sangvin: diferite afecţiuni valvulare (aortice sau mitrale) ori cardiomiopatia cronică obstructivă (maladie în care muşchiul cardiac se îngroaşă şi îşi pierde capacitatea eficientă