Actualul pdg al SRTv a depus eforturi susţinute pentru a reuși să iasă cu picioarele înainte din ceea ce dumnealui consideră politica românească sau știinţa distrugerii instituţionale cu ajutorul politicului. Astăzi a mai făcut un pas. A îndeplinit ordinul primit și și-a dat demisia atunci cînd cei care l-au înscăunat au conștientizat că a adus instituţia într-o situaţie fără ieșire, în prag de moarte clinică, datorată ignorării ei cvasitotale de către public; ba mai mult, ajunsă de “rîsul lumii”, la propriu, după recenta rebranduire și relansare a programului TVR3.
În scrisoarea de demisie, Săftoiu solicită parlamentului “dispunerea măsurilor necesare în vederea absolvirii mele de responsabilităţile conferite prin numirea în funcţia de președinte al TVR”, dar rămîne de văzut dacă poate fi absolvit atît de ușor de dezastrul pe care îl lasă în urma sa.
Nu e ușor să te sinucizi din postura de cadavru politic, din simplul motiv că pînă și adversarii te consideră mort și nu te mai bagă în seamă. Iar o sinucidere care nu stîrnește vîlvă și nu te propagă în prim-planul atenţiei publice nu are nici un rost. E doar o încheiere ratată a unei existenţe ratate…(de la deschizătorul seriei cetire).
Foarte probabil că, ecourile zilei de azi o dată stinse, nimeni nu-și va mai aminti de prezenţa malefică a acestui personaj în viaţa publică românească. Înainte de a-i prezenta cîteva dintre “măreţele realizări”, simt nevoia să reproduc o opinie a domnului Andrei Pleșu dintr-un articol publicat în Dilema din 5 iulie 2012, atunci cînd Săftoiu abea fusese parașutat în TVR într-o acţiune de maximă importanţă și prioritate pentru nou instalatul guvern usl; nu o fac neapărat pentru a scoate în evidenţă premoniţia autorului privitoare la evoluţia subiectului și la involuţia mediului mediatic în care plonjase, ci mai ales pentru a arăta publicului plătitor de taxă tv că ce