Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urgenţele trebuie să mai aştepte la Iaşi

Publicat in Jurnalul, luni 19 septembrie 2011 ·

Urgenţele politice, înaintea celor medicale. Astfel sună noul refren în lumea medicală ieşeană. Pentru că, subit, un necesar spital de urgenţe s-a considerat a nu mai fi folositor şi e mai degrabă trebuincioasă o unitate cu profil de oncologie, care să funcţioneze fix în locaţia unde fu­se­se­ră proiectate „Urgenţele”. Mai pe înţeles, în ditami clădirea nouă recent construită şi finisată tocmai în acest scop, lângă „baraca din Copou” – mica secţie de urgenţe a doctorului Ciuhodaru, nu va mai fi Spital de urgenţe ci de... oncologie.

Astfel în Iaşi nu va exista o unitate cu toate specializările; victima unui accident rutier, de exemplu, este „plimbată" prin cartierele oraşului: în Tătăraşi, la Spitalul de Neurochirurgie, în Copou, la Parhon, unde există urologie şi nefrologie, eventual prin centru, la Spitalul „Sf. Spiridon”, şi, în cele din urmă, ajunge şi la Spitalul de Urgenţe „Sf. Ioan”.

Spital care funcţionează într-un conac boieresc vechi de peste 100 de ani, împărţit în clădiri mici răspândite în întreaga curte. Povestea noului Spital de Urgenţe începe cu mult timp în urmă, prin 1995, când a fost aprobată construirea unei clădiri mo­derne, iar Guvernul a aprobat fondurile necesare. Cu mare greutate au ajuns şi ultimii bani, iar noul spital este gata. Însă ce s-au gândit cei de la Ministerul portocaliu al Sănătăţii? Hai să-l transformăm noi în Institut de Oncologie, să nu zică alegătorii că alţii au făcut spital de urgenţe! Hotărârea de schimbare a profilului a fost luată în 2006, dar mult timp s-a sperat că decizia se va revoca.

Însă, în curând, noua construcţie va fi inaugurată, dar, cum am spus, cu alt profil medical decât cel pentru care a fost proiectată şi construită. Vasile Cepoi, directorul DSP, recunoaşte că Iaşiul are nevoie acută de un adevărat spital de urgenţe, însă spune că cel proiectat în ’95 nu se mai potriveşte standardelor a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 39 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

BREAKING | Antena 1 dă în judecată PRO TV, împreună cu Chefii Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu

Cancan acum o ora
Continuă scandalul între Antena 1 și cei trei chefi, însă acum este vizat și postul de televiziune la care au plecat Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Antena Group a dat în judecată atât jurații MasterChef, cât și Pro TV-ul. Va

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum 35 minute
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum o ora
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Antrenorul Fatih Terim pleacă de la Panathinaikos, după ce a fost învins categoric de Răzvan Lucescu

HotNews acum 45 minute
Panathinaikos s-a aflat în lupta pentru titlu până aproape de finalul sezonului, dar a pierdut trei meciuri la rând și antrenorul Fatih Terim a luat decizia de a părăsi gruparea din campionatul Greciei. Fatih TerimFoto: Giannis Papanikos / Zuma Pres

FOTO Funcționarii din Guvern au intrat în grevă japoneză

HotNews acum 4 ore
Funcționarii din cadrul Guvernului au intrat vineri dimineață în grevă japoneză deoarece premierul Marcel Ciolacu le-a refuzat majorarea salariului de bază, potrivit Sindicatului angajaților din Executiv. Protest la Palatul VictoriaFoto: Sindicatul

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°