Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Musical rock de anvergură internaţională

Publicat in Observator Cultural, joi 14 mai 2009 ·

S-a vorbit mult despre proiectul Romeo şi Julieta, musical pe scena Teatrului de Operetă „Ion Dacian“ din Bucureşti. La casting au participat sute de persoane şi alegerea viitorilor interpreţi nu a fost uşoară. S-a lucrat apoi luni de zile susţinut, intens, cu o dorinţă fantastică de reuşită, cu preţul oricărui sacrificiu. S-a transpirat cu lacrimi de sînge. Realizatorii spectacolului – concepţia, regia, scenografia, decorurile, coregrafia, conducerea muzicală au venit din Ungaria. Se pare că, în linii mari, spectacolul cu acelaşi titlu de la Budapesta a fost refăcut pe scena de la Bucureşti. Şcoala maghiară de musical este vestită în întreaga lume. Prezenţa specialiştilor din ţara vecină a fost din start marele atu al acestei producţii. Pretenţiile lor au fost însă imense, atît în direcţia tehnicii de scenă, cît şi în cea a performanţei vocale şi actoriceşti. Zvonurile de culise răspîndeau îndoiala, regizorul refuza compromisul, românii erau la prima încercare de acest fel. Pe scena Naţionalului bucureştean, Chicago a fost o primă încercare reuşită de musical, dar cu o partitură de alt gen şi la scară mai mică. Romeo şi Julieta de la Operetă trebuie să fie adevăratul prim spectacol românesc de autentic musical rock de anvergură internaţională, spectacol de trupă cu tineri talentaţi şi ambiţioşi. Şi a fost! Punctul forte al acestei premiere este, incontestabil, trupa de dansatori cîntăreţi. Coregrafa maghiară Duda Eva a reuşit, în cîteva luni, nu numai să adune un grup de un prim nivel valoric aproximativ egal – expresie şi frumuseţe corporală, tensiune lăuntrică, ritm şi muzicalitate – dar să şi antreneze dansatorii pînă la nivel de performanţă. Energia pe care aceşti tineri o degajă este motorul ce duce înainte întreg spectacolul într-un ritm din ce în ce mai accelerat. Decorul (Gotz Béla) este cel de-al doilea plus al spectacolului – scene turnante, spaţii

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 14 minute
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe

Mediafax acum o ora
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulenţe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.

Comisia juridică din Camera Deputaţilor, sancţiune maximă pentru Dan Vîlceanu, după ce l-a bătut pe Florin Roman: 50% din salariu timp de 6 luni şi diminuarea timpului de vorbire la doar 10 secunde, în plen, timp de 3 luni

News.ro acum 54 minute
Comisia juridică din Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, la solicitarea Biroului Permanent, o sancţiune maximă pentru deputatul neafiliat Dan Vîlceanu, după ce l-a bătut pe liberalul Florin Roman în plen. Astfel, parlamentarul va avea tăiat 50% din

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

Adrian Vasile nu mai este antrenorul echipei CSM București

HotNews acum o ora
CSM București a anunțat pe site-ul său oficial despărțirea de antrenorul Adrian Vasile. Campioana României la handbal feminin a ratat prezența în Final4-ul EHF Champions League după ce a fost eliminată de Metz. Adrian VasileFoto: CTK / Alamy / Alamy

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 19 minute
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Olt: Un bărbat de 59 de ani a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 59 de ani este cercetat de procurorii din judeţul Olt pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită / Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc

News.ro acum 3 ore
Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc. ”Două persoane din judeţul Iaşi

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 4 ore
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/27°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°