Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Diaconescu şi-a înregistrat partidul la tribunal

Publicat in Romania Libera, vineri 27 august 2010 · ·

Partidul Poporului a depus la Tribunalul Bucureşti cererea de înregistrare a formaţiunii politice, dosarul intrând vineri pe rolul Secţiei a III-a Civilă, urmând să fie luat în discuţie în luna ianuarie 2011. După cum aminteşte realitatea.net, Dan Diaconescu a anunţat, pe 25 iunie, imediat după ce a fost eliberat din arestul Poliţiei Capitalei, în urma deciziei Tribunalului Bucureşti în dosarul în care era acuzat de şantajarea unui primar din judeţul Arad, că va intra în politică şi va înfiinţa Partidul Poporului.

"La începuturile revoltei mele, m-am gândit că o maximă protecţie este să fii ziarist în ţara asta - am văzut că ziariştii încep să fie arestaţi. M-am gândit apoi să fiu realizator de televiziune - am văzut că şi realizatorii de televiziune au început să fie arestaţi. Pe urmă, m-am gândit că trebuie să îmi fac televiziune - iată că degeaba, tot te arestează. Şi atunci mă gândesc că trebuie să facem neapărat un partid că s-ar putea să sparg gheaţa să fiu şi primul preşedinte de partid arestat!", spunea, atunci, Diaconescu.

Programul politic al partidului, la care Diaconescu spunea că a lucrat în perioada cât a fost în arest, îşi propune aplicarea aşa-zisei legi "Cojocaru-OTV", prin care toţi românii "care au fost furaţi de 20 de ani încoace" să fie despăgubiţi de stat cu câte 20.000 de euro, creşterea pensiilor şi salariilor, scăderea taxelor şi impozitelor, reformarea sistemului judiciar prin introducerea juraţilor în procese şi generalizarea eliberărilor pe cauţiune.

"Vă daţi seama de ce insist pe acest punct, pentru că de acolo vin. Nimeni nu va mai fi arestat în România, decât în cazurile foarte grave care se impun. Toată lumea va plăti cauţiune - cei săraci vor plăti cauţiuni mici de 100.000 sau un milion de lei vechi, cei bogaţi vor plăti cauţiuni mari de un milion sau două de euro", a explicat Diaconescu, plângându-se de faptul că,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 7 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 6 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 13 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Strat de zăpadă gros de peste 4 metri, pe Transfăgărășan

Tribuna acum 6 ore
Nu au trecut decât câteva zile de când drumarii anunțau că încep deszăpezirea Transfărășanului și că spectaculosul drum ar putea fi deschis mai devreme decât de obicei. Joi, lucrătorii au dat de greu, confruntându-se cu un strat de zăpadă bătătorită

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°