"Generaţia de Aur" a României a jucat un meci caritabil cu selecţionata similară a Greciei, meci încheiat la egalitate, scor 1-1. Charisteas a deschis scorul pentru Grecia, iar Florin Bratu a restabilit egalitatea.
După meci, jucătorii români au recunoscut că vârsta şi-a pus amprenta asupra jocului lor.
"A fost o experienţă frumoasă, dar totuşi destul de complicată. Aşa se întâmplă când nu mai faci antrenament, e destul de greu să te mai descurci în joc. Grecii erau mai tineri decât noi, unii erau chiar în activitare, altii s-au lăsat doar acum câtiva ani. Rezultatul e unul ok. Acum ne dăm seama că odată cu trecerea anilor devine din ce în ce mai greu să joci fotbal. Nu are rost să facem comparaţii între meciul de azi şi cel de baraj", a spus Stelea.
Gică Popescu, fostul căpitan al "naţionalei", a salutat revenirea în fotbal a lui Anghel Iordănescu, numit astăzi în funcţia de director tehnic al FRF.
"Îmi tremură un pic picioarele, e nomal să fie aşa. Mi-a făcut plăcere să joc, mai ales că scopul era unul nobil. Belo are un fizic şi joacă de parcă ar avea 30 de ani. El poate fi un exemplu pentru jucătorii tineri. La pauză, când eram conduşi, eram puţin supărat. Niciodată nu mi-a plăcut să pierdem. Poate că am pierdut din viteză, din rezistenţă, dar spiritul a rămas acealaşi.
Am auzit azi de numirea lui Anghel Iordănescu, e o chestie foarte bună. Fotbalul românesc va avea de câstigat de pe urma sa", a declarat Gică Popescu.
Dan Petrescu a declarat că şi-ar dori mai des astfel de meciuri.
"Mi-aş dori să avem mai des astfel de meciuri, dar să jucăm cu adversari de vârsta noastră. S-au văzut anii în minus la ei. Nu am avut stare pe bancă. Experienţa lui nea Puiu ar fi trebuit să fie folosită de fotbalul românesc mai devreme. Este o iniţiativă bună", a spus Dan Petrescu.
"Generaţia de Aur" a Româ